Rusia contestă sancțiunea dată de IAAF

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Atletism

Rusia contestă sancțiunea dată de IAAF

Sport 13 Martie 2016 / 16:11 648 accesări
Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a comentat ironic decizia IAAF de a menține suspendarea atleților ruși

Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a comentat ironic decizia IAAF de a menține suspendarea atleților ruși

Ministrul rus al Sporturilor, Vitali Mutko, a declarat că Rusia a făcut deja destui paşi pentru a atinge standardele anti-doping dictate de Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF), la puțin timp după ce IAAF a anunţat că nu ridică deocamdată suspendarea pentru atleţii ruşi: „Aţi zis că trebuie să alegem o nouă conducere pentru federaţia noastră de atletism. OK, am făcut asta. Nu trebuie să alegem lider pe cineva care a făcut asta sau asta. OK, am făcut şi asta. Nu există niciun criteriu. Ce ar trebui să facă atleţii ruşi? Să danseze pe masă? Să cânte un cântec?”. În luna mai, Federaţia internaţională va lua decizia dacă va ridica sau nu suspendarea sportivilor ruşi. Competiţiile de atletism de la Jocurile Olimpice încep pe 12 august 2016, dar înscrierea trebuie făcută cu o lună înainte. Majoritatea atleţilor ruşi trebuie să obţină timpi de calificare standard pentru a participa la competiţia găzduită de Rio de Janeiro.

PREMIERĂ ÎN LUMEA SPRINTERILOR

Sprinterul sud-african Wayde van Niekerk a devenit, sâmbătă, primul om din lume care a alergat 100 de metri sub 10 secunde, cursa de 200 de metri sub 20 de secunde (19,94) şi cea de 400 de metri sub 44 de secunde (43,48). Sportivul în vârstă de 23 de ani deţine titlul mondial la 400 de metri, obţinut la Beijing, în 2015, iar sâmbătă şi-a îmbunătăţit timpul de la 100 de metri cu jumătate de secundă, coborând sub bariera celor 10 secunde (9,98). „Wayde este un atlet special şi îi dorim un sezon ferit de accidentări înainte de Jocurile Olimpice. Sperăm ca spinterii noştri să spargă într-o zi bariera celor 9,90 secunde”, a declarat Aleck Skhosana, preşedintele federaţiei de atletism din Africa de Sud. Recordul mondial la 100 de metri este deţinut de Usain Bolt, din 2009, cu 9,58 secunde. Tot în 2009, la Berlin, Bolt a stabilit şi recordul mondial la 200 de metri, cu 19,19 secunde. Recordul la 400 de metri este stabilit în 1999 de Michael Johnson, 43,18 secunde.

Citește și:

Usain Bolt va concura pe pământ natal

Noi acuzații de dopaj la adresa atleților din Rusia

Corupție și la forul olimpic mondial?

O campioană mondială a fost găsită dopată

Taguri articol


12