Rusia intenţionează să cheltuiască 113 miliarde de ruble (aproximativ 2,2 miliarde de dolari) pentru modernizarea infrastructurii Crimeei în 2015 şi va crea echivalentul unei Silicon Valley în peninsulă, relatează agenţia Sputnik. Adjunctul de ministru pentru Crimeea Andrei Sokolov a anunţat, sâmbătă, la un forum economic care a avut loc în Ialta că suma alocată pentru dezvoltarea infrastructurii Crimeei este comparabilă cu fondurile cheltuite pentru pregătirea Jocurilor Olimpice de la Soci din 2014, adăugând că "în anii următori această sumă va creşte". Potrivit lui Sokolov, Rusia intenţionează să aloce aproximativ 90 de miliarde de ruble pentru dezvoltarea socială şi economică a Crimeei în următorii cinci ani. Până în 2020, Rusia plănuieşte să înceapă operarea unei Silicon Valley în peninsulă. Proiectul, denumit Digital Valley a Crimeei, a fost prezentat la forumul de la Ialta. Crimeea a fost anexată de Rusia în martie 2014, în urma unui referendum la care majoritatea populaţiei a votat pentru separarea de Ucraina şi alipirea la Rusia. Preşedintele Vladimir Putin a semnat o lege federală pentru dezvoltarea Districtului Federal Crimeea şi a unei zone economice libere pe teritoriul Republicii Crimea şi Sevastopolului în noiembrie 2014.