Cancelarul german, Angela Merkel, consideră că Rusia nu a satisfăcut suficient aşteptările în ceea ce priveşte diminuarea tensiunilor în Ucraina, a declarat, ieri, purtătorul său de cuvânt, Steffen Seibert, în contextul în care, potrivit unor surse diplomatice, UE se pregăteşte să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei. Seibert a făcut referire la discuţia telefonică pe care a avut-o, marţi, Angela Merkel cu preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko: ”Preşedintele Poroşenko are indicii potrivit cărora armament provenind din Rusia a ajuns în mâinile separatiştilor şi, de asemenea, indicii privind atacuri împotriva forţelor ucrainene dinspre teritoriul rusesc, care au luat amploare”. Cancelarul german este dezamăgit că, în pofida eforturilor depuse de grupul de contact din care fac parte Ucraina, Rusia şi OSCE, încă nu s-a ajuns la discuţii cu reprezentanţii separatiştilor. Merkel susţine, de asemenea, poziţia grupului de contact, potrivit căruia separatiştii nu dau dovadă de voinţă referitor la discuţii serioase privind o încetare bilaterală a focului.
Liderii UE ar putea adopta noi sancţiuni împotriva Rusiei. Potrivit unor surse diplomatice europene, statele membre au pregătit un pachet de noi măsuri, care vizează în special îngheţarea programelor desfăşurate în Rusia de Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). De asemenea, negocieri ar fi în curs de desfăşurare pentru adăugarea unor noi nume pe lista sancţiunilor specifice împotriva Rusiei. SUA au lăsat de înţeles, marţi, că ar putea înăspri unilateral sancţiunile împotriva Rusiei dacă UE nu va susţine aceste măsuri, care au drept scop să determine Moscova să detensioneze situaţia din Ucraina. Noile sancţiuni, care vizează economia rusă, aşteaptă doar semnătura preşedintelui american şi ar putea fi adoptate dacă liderii europeni nu vor lua nicio măsură în acest sens, a declarat un oficial de rang înalt, sub protecţia anonimatului.
ASALT PE FACEBOOK Utilizatorii de internet din Ucraina au invadat cu mesaje conturile de Facebook ale preşedintelui francez, Francois Hollande, şi cancelarului german, Angela Merkel, pe care au numit-o Frau Ribbentrop (Doamna Ribbentrop), considerând că Parisul şi Berlinul simpatizează cu Rusia în privinţa crizei din Ucraina. Ucrainenii l-au evocat, în mesajele postate pe pagina de Facebook a cancelarului Angela Merkel, pe ministrul de Externe al Germaniei naziste, Joachim von Ribbentrop, care a semnat cu Viaceslav Molotov, la Moscova, acordul secret ce prevedea împărţirea Poloniei şi a statelor baltice între Germania şi URSS. Reacţiile au intervenit după ce au fost postate fotografii în care Angela Merkel apare surâzătoare alături de preşedintele rus, Vladimir Putin, la finala Cupei Mondiale de Fotbal din Brazilia. Pagina de Facebook a preşedintelui francez a fost și ea invadată de numeroase comentarii agresive, după publicarea informaţiilor privind menţinerea contractului în vederea vânzării navelor de război Mistral Rusiei. ”Mulţumim pentru navele Mistral oferite Rusiei, domnule preşedinte! Îi ajutaţi pe ucraineni să moară!”, este unul dintre cele mai frecvente mesaje postate pe pagina de Facebook a liderului de la Paris.