Rusia nu intenţionează să restaureze Uniunea Sovietică, a spus astăzi premierul rus Dmitri Medvedev, care a mai afirmat că este "este imposibil să reînfiinţezi ceea ce s-a dus" şi că nu există cale de întoarcere în trecut, relatează agenţia rusă Tass în pagina electronică. Într-un interviu pentru postul american CNBC, Medvedev a declarat că unele ţări au utilizat "mitul" reconstruirii fostei Uniuni Sovietice ca pe o modalitate de consolidare a elitelor. "Din păcate, pentru unele ţări, inclusiv cele mici, aceasta este doar o modalitate de consolidare a elitelor", a declarat el. "Ne amintim cu toţii cum funcţionează: vin ruşii, aşa că trebuie să ne unim şi, sub această lozincă, se fac alegeri parlamentare... Ei, bine, dacă li se pare util, să-i lăsăm să se distreze", a spus Medvedev ironic, adăugând "este imposibil să reînfiinţezi ceea ce s-a dus, evident". "Lumea s-a schimbat de atunci, iar Uniunea Sovietică nu mai există. Avem Federaţia rusă, care are la bază o Constituţie adoptată de poporul nostru. Constituţia proclamă acelaşi set de valori care este acceptat de majoritatea absolută a omenirii, şi anume supremaţia drepturilor omului, democraţia, protecţia proprietăţii private, dezvoltarea axată pe piaţă şi aşa mai departe. Nu le voi enumera pe toate, pentru că toate sunt valori universale", a declarat el. Nimeni nu vrea să se întoarcă în trecut, este de părere premierul rus. "Nu există (cale de) întoarcere în trecut", a spus el.