Rusia oferă Poloniei noi documente despre masacrul de la Katyn

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rusia oferă Poloniei noi documente despre masacrul de la Katyn

Externe 04 Decembrie 2010 / 00:00 501 accesări

Rusia a oferit Poloniei noi documente privind masacrul de la Katyn, unde au fost ucişi mii de ofiţeri polonezi în cel de-al doilea Război Mondial, informaţiile fiind furnizate cu câteva zile înainte de vizita preşedintelui rus, Dmitri Medvedev, la Varşovia. Oficiali ruşi le-au oferit reprezentanţilor polonezi volume de documente, la sediul Parchetului General rus, se arată într-un comunicat al Kremlinului. Dmitri Medvedev va merge, luni, în Polonia, pentru o vizită de două zile în cursul căreia va aborda problema masacrului de la Katyn împreună cu omologul său polonez, Bronislaw Komorowski. În aprilie, Rusia a publicat documente clasificate despre masacrarea ofiţerilor polonezi, în 1940, de poliţia lui Stalin. În mai, Rusia a oferit Poloniei 67 de volume de documente, urmate de alte 20 de volume în septembrie. După ce fosta Uniune Sovietică a invadat, în septembrie 1939, regiuni poloneze, în virtutea Pactului germano-sovietic, 22.000 de ofiţeri polonezi, prizonieri ai Armatei Roşii, au fost împuşcaţi în pădurea de la Katyn, la Mednoi (Rusia) şi la Harkov (Ucraina). Timp de zeci de ani, Uniunea Sovietică i-a acuzat pe nazişti că ar fi comis aceste asasinate. Abia în aprilie 1990, liderul sovietic Mihail Gorbaciov a recunoscut vina ţării sale pentru comiterea acestor masacre.

Taguri articol


12