Federaţia Rusă şi Kazahstan au desfiinţat formalităţile vamale de la graniţa comună, începând cu 1 iulie, data de la care a intrat în vigoare, în urma ratificării de către cele două ţări, Codul Vamal al Uniunii Rusia - Kazahstan - Belarus, dar situaţia în privinţa Minskului rămâne neclară. Rusia şi Kazahstanul au ratificat Codul, devenind, joi, parte a unui spaţiu vamal unic, iar formalităţile vamale de la graniţa lor comună au fost anulate. Minskul nu a anunţat însă oficial că ar fi procedat la fel. În schimb, Belarus a majorat, joi, taxa de tranzit pe teritoriul propriu pentru produsele petroliere din Rusia spre UE. Creşterea e de aproape 13% dar nu va fi urmată de un diferend în această chestiune, pentru că nu e vorba de o decizie unilaterală, ci de una care se bazează pe un acord interguvernamental din 2004. Recent, Moscova şi Minskul au avut neînţelegeri legate tot de probleme energetice, compania rusă Gazprom somând Belarusul să plătească o datorie mai veche, de 200 de milioane de dolari. Majorarea taxelor de tranzit pentru petrolul rusesc s-a produs fără convulsii similare războiului gazelor de acum două săptămâni, ale cărui resorturi, potrivit observatorilor de la Moscova, sunt de natură politică. Unul dintre acestea este considerat a fi dorinţa Kremlinului de a forţa Minskul să semneze documentele Uniunii Vamale Rusia - Kazahstan - Belarus şi în primul rând Codul Vamal, ce urma să intre în vigoare de la 1 iulie.
Agenţiile de presă ruse, citând surse apropiate Guvernului de la Moscova, respectiv din Parlamentul belarus, au anunţat, însă, miercuri seară, că cele două camere ale legislativului belarus ar fi ratificat Codul Uniunii Vamale, în cadrul unei şedinţe cu uşile închise, în ultima zi a sesiunii parlamentare. Autorităţile Uniunii Vamale nu au confirmat deocamdată oficial această ştire, însă prim-vicepremierul rus, Viktor Şuvalov, declara, joi, la şedinţa de Guvern de la Moscova, că parametrii participării Belarusului la Uniunea Vamală vor fi stabiliţi luni, 5 iulie, la reuniunea la vârf a organismului suprem al Uniunii, care se va desfăşura în cadrul summit-ului Uniunii Economice Euroasiatice din capitala kazahă, Astana. La ea vor lua parte preşedintele rus, Dmitri Medvedev şi cel al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaiev, fiind anunţată şi participarea liderului belarus, Aleksandr Lukaşenko. Guvernul rus a aprobat joi şi o serie de documente ale Uniunii Vamale, premierul Putin declarând că este important ca Uniunea să îşi înceapă activitatea de la început în format trilateral, cu participarea activă a părţii belaruse. Codul Vamal al Uniunii va intra integral în vigoare, în Rusia, de la 1 octombrie.
Pentru Rusia şi pentru premierul Putin, în particular, prioritatea proiectului Uniunii Vamale este prevalent politică, Moscova insistând să o promoveze, în pofida problemelor pe care formarea acesteia le provoacă aderării sale la Organizaţia Mondială a Comerţului. În plan intern, Putin a cerut, joi, Guvernului să minimizeze efectele negative ale noilor reguli vamale. Rusia subliniază că Uniunea Vamală este un prim pas în direcţia integrării mai profunde a celor trei foste republici sovietice în cadrul unui viitor spaţiu economic unic. Primul pachet de documente al acestui spaţiu urmează să fie elaborat până la sfârşitul acestui an, a anunţat Vladimir Putin. El a reafirmat că Uniunea Vamală rămâne deschisă pentru alte state foste sovietice şi a subliniat că este alegerea istorică a Rusiei să meargă pe calea integrării cu principalii săi vecini şi parteneri, cu statele şi popoarele cu care, a spus Putin, Rusia şi poporul rus au trăit timp de secole în cadrul unui stat unic.