Rusia şi ţările NATO vor desfăşura, la toamnă, în Marea Neagră, exerciţii pentru interceptarea de ţinte aeriene, a anunţat, ieri, reprezentantul permanent al Rusiei la NATO, Aleksandr Gruşko. ”Aceste exerciţii sunt menite să întărească coordonarea în domeniul militar, să soluţioneze obiective comune ale luptei împotriva terorismului pe pământ, în aer şi pe mare”, a spus Gruşko. Potrivit acestuia, sub egida Consiliului NATO - Rusia, în toamna acestui an, la Marea Neagră se va crea, în cadrul aşa-zisei iniţiative privind cooperarea în spaţiul aerian, un sistem ce va permite localizarea avioanelor care nu se supun comenzilor de la sol. ”Exerciţiile de la Marea Neagră, cu participarea mai multor ţări, inclusiv Turcia, Polonia, Norvegia şi altele, vor avea ca obiectiv perfecţionarea cooperării în vederea localizării şi interceptării unor asemenea ţinte aeriene”, a explicat diplomatul rus. În opinia sa, ”aceste exerciţii vor aduce o contribuţie serioasă la întărirea securităţii comune”.
Rusia nu este dispusă să negocieze noi reduceri bilaterale nucleare cu SUA decât după ce şi alte puteri nucleare se vor alătura procesului, a afirmat ministrul adjunct rus de Externe, Serghei Riabkov. ”A face din dezarmarea nucleară un proces multilateral devine o prioritate”, a explicat el. Riabkov a adăugat că ”Federaţia Rusă nu a exclus niciodată o discuţie legată de o dezarmare nucleară totală dar acesta nu ar trebui să fie scopul absolut, în caz contrar riscând să ne subminăm însăşi structura securităţii noastre naţionale”. Noul Tratat pentru Reducerea Armelor Nucleare Strategice (START), semnat de Rusia şi SUA în 2010, limitează numărul de focoase nucleare desfăşurate de fiecare parte la 1.550 şi numărul de vectori - inclusiv rachete balistice intercontinentale, rachete balistice lansate de submarine şi bombardiere cu capacitate nucleară - la 700. Potrivit unui raport publicat de Stockholm International Peace Research Institute în 2011, cele opt puteri nucleare recunoscute - Rusia, SUA, Marea Britanie, Franţa, China, India, Pakistan şi Israel - deţin peste 20.500 de arme nucleare. Pe de altă parte, India, Pakistan şi Israel nu au semnat Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare, al cărui obiectiv este să prevină răspândirea armelor nucleare şi să obţină o dezarmare nucleară completă.