Rusia şi SUA au convenit asupra conţinutului esenţial al START-2

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rusia şi SUA au convenit asupra conţinutului esenţial al START-2

Externe 19 Decembrie 2009 / 00:00 383 accesări

Delegaţiile de negociatori rusă şi americană, care discută în prezent la Geneva în legătură cu textul noului tratat de dezarmare nucleară, destinat să înlocuiască actualul tratat de reducere a armelor strategice START-1, semnat în 1991 şi ale cărui prevederi au expirat pe 5 decembrie, au convenit în principiu asupra conţinutului esenţial al viitorului document, a declarat vineri o sursă diplomatico-militară de la Moscova sub protecţia anonimatului. Diplomaţii ruşi şi americani au finalizat în mare măsură negocierile asupra noului tratat START. Interlocutorul Interfax nu a exclus ca până la Crăciunul catolic delegaţiile care au participat la negocieri să revină la Moscova şi Washington de la Geneva. Totodată, va continua activitatea tehnică de pregătire a documentului pentru semnare. Volumul de muncă legat de aspectele tehnice ale documentului şi ale addendelor este uriaş şi s-ar putea extinde pe durata mai multor săptămâni.

Şeful delegaţiei ruse la negocierile cu privire la START-2 de la Geneva a fost Anatoli Antonov, directorul Departamentului Ministerului rus al Afacerilor Externe pentru probleme de dezarmare şi securitate, în timp ce grupul de negociatori americani a fost condus de adjunctul secretarului de stat Rose Gottemoeller. Preşedinţii Rusiei şi SUA, Dmitri Medvedev, respectiv Barack Obama, au participat, vineri, în capitala daneză Copenhaga pentru conferinţa internaţională asupra climatului. Vor discuta cu această ocazie în legătură cu noul tratat START, conform unei declaraţii făcute joi de un responsabil de la Casa Albă. Anunţul privind finalizarea START-2 survine declaraţiei făcute în urmă cu o zi de şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, care a deplâns blocajul intervenit la negocierile de la Geneva din cauza SUA, acuzaţie respinsă de administraţia de la Washington. Oricum, noul tratat de dezarmare are puţin şanse să fie semnat până la Anul Nou, potrivit unor experţi militari de la Moscova.



12