Rusia trebuie să profite de schimbarea economiei mondiale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rusia trebuie să profite de schimbarea economiei mondiale

Externe 19 Iunie 2010 / 00:00 440 accesări

Criza financiară globală a distrus modelul economic tradiţional, iar economiile dezvoltate nu mai garantează siguranţa pentru investitori, aşa că Rusia trebuie să profite de această situaţie pentru creşterea economică, a apreciat preşedintele rus Dmitri Medvedev. În cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg, liderul de la Kremlin a reiterat că în următoarele decenii Rusia trebuie să îşi înlocuiască economia dependentă de resurse cu o economie a cărei creştere este asigurată de inovaţii şi noi tehnologii. Preşedintele rus a promis şi o scutire de impozitul pe câştigurile de capital pentru investitorii pe termen lung. Totodată, a cerut Guvernului rus să depună eforturi pentru a accelera creşterea economică în ţară, în condiţiile în care economia a crescut cu 4% în primele cinci luni ale anului 2010. A şi sugerat Guvernului să înfiinţeze un fond comun privat şi de stat pentru dezvoltarea proiectelor strategice, în timp ce prioritate rămâne controlarea inflaţiei.

Un alt subiect abordat de preşedintele Medvedev a fost accesul la Internet. “Ne stabilim obiective destul de ambiţioase pentru creşterea numărului de utilizatori de internet, poate la 90 din 100 de oameni”, a spus acesta fără să precizeze când vrea să fie îndeplinit acest obiectiv. Dar a afirmat că, până în 2015, 60% dintre ruşi ar trebui să aibă acces la Internet. În prezent, această cifră este de circa 30%.

Preşedintele rus şi-a exprimat îndoieli în legătură cu viitorul monedei unice europene şi a avertizat că mareea neagră din Golful Mexic ar putea pune în pericol supravieţuirea British Petroleum, într-un interviu acordat “Wall Street Journal”. Înainte de prima sa vizită oficială în SUA, care va avea loc săptămâna viitoare, preşedintele Medvedev a avertizat şi că pata de petrol din Golful Mexic ar putea duce la anihilarea sau la divizarea British Petroleum, în condiţiile în care compania înregistrează pierderi de miliarde de dolari în urma acestui dezastru. În ceea ce priveşte Iranul, Dmitri Medvedev şi-a exprimat îngrijorarea că noi sancţiuni impuse de UE şi de SUA ar putea afecta populaţia din Iran, nu Guvernul. S-a declarat şi îngrijorat de situaţia din Kîrgîzstan, avertizând că în ţară s-ar putea instaura un regim similar celui Taliban.



12