Rusia va relua, în 2013, programul spaţial turistic, pentru care se folosesc capsule Soyuz şi care a fost întrerupt în anul 2009, a anunţat, miercuri, compania cu sediul în SUA care se ocupă de acest proiect spaţial, în colaborare cu Agenţia Spaţială rusă. Începând din anul 2013, trei turişti vor putea, în fiecare an, să ajungă la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, cu ajutorul capsulelor ruseşti Soyuz. Reluarea programului spaţial turistic va fi posibilă graţie creşterii numărului de capsule Soyuz fabricate în fiecare an de compania Energuia şi creşterii numărului de lansări spaţiale în fiecare an.
Ultimul turist spaţial care a ajuns la bordul Staţiei Spaţiale cu ajutorul unei capsule Soyuz a fost canadianul Guy Laliberte, fondatorul companiei Cirque du Soleil, care a revenit pe Terra în octombrie 2009, după 11 zile petrecute în spaţiu. Primul turist spaţial a fost americanul Denis Tito, în 2001. De atunci, şapte turişti spaţiali au profitat de lansările capsulelor ruseşti către Staţia Spaţială. Guy Laliberte nu a dezvăluit suma pe care a plătit-o pentru acea călătorie spaţială, însă predecesorul său, Charles Simonyi, a spus într-un interviu că a plătit pentru acest privilegiu 35 de milioane de dolari.
În 2009, Rusia a decis ca doar astronauţii profesionişti să participe la misiunile Soyuz, un tip de capsulă spaţială care poate să găzduiască doar trei persoane. După retragerea din circulaţie a navetelor americane Discovery, Atlantis şi Endeavour, SUA va depinde de capsulele ruseşti Soyuz pentru transportarea astronauţilor americani pe Staţia Spaţială, până la intrarea în funcţiune a capsulelor americane Orion, prevăzută cel mai devreme în 2015.