Rușii se iau la bătaie cu... pokemonii!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rușii se iau la bătaie cu... pokemonii!

Externe 26 Iulie 2016 / 18:12 657 accesări

Moscova plănuiește să lanseze, la finele lunii august, o aplicație inspirată de jocul Pokémon Go, ”Discover Moscow. Photo”, în care utilizatorii vor putea prinde, în locul monștrilor virtuali viu colorați, personaje celebre din istoria Rusiei, precum Pușkin sau Petru cel Mare, informează BBC. Moscoviții și alți oaspeți ai orașului vor putea vâna, în curând, personalitățile istorice ruse și își vor putea face selfie-uri cu acestea, potrivit reprezentanților orașului. Aceștia au declarat că o aplicație deja existentă este în curs de actualizare și că va funcționa în mod similar cu Pokémon Go - un joc pe telefonul mobil care combină lumea reală cu grafica pe calculator. Fiecare personalitate va fi localizată undeva în Moscova și va fi marcată geografic, au dezvăluit autoritățile moscovite, care au declarat că, de îndată ce un utilizator va fi în raza a 50 de metri a coordonatelor respective, acesta va putea vedea și localiza un personaj virtual celebru, pe camera telefonului mobil. Autoritățile speră că aplicația îmbunătățită va mări interesul public pentru moștenirea culturală bogată a Moscovei și va oferi utilizatorilor un nou motiv pentru a se plimba mai mult pe uriașele bulevarde și străzi ale capitalei Rusiei.



12