Nu este recunoscut pentru cumsecădenia sa, dar actorul australian începe să îşi arate şi această faţetă ascunsă a personalităţii. Russell Crowe a împiedicat declanşarea unei acţiuni legale împotriva lui Brad Pitt, după ce acesta s-a decis să renunţe să mai joace în lungmetrajul “State Of Play”. Jumătatea lui Angelina Jolie a semnat contractul pentru a juca în “State Of Play”, dar acesta nu a mai fost mulţumit de scenariu, odată ce acesta fusese finalizat. Nu a putut fi rescris la timp din cauza grevei scenaristului, aşa că Brad Pitt a părăsit proiectul. Conducerea studioului Universal a fost scandalizată şi a vrut să intenteze proces împotriva actorului. Pentru a-şi salva proiectul, regizorul Kevin Macdonald a călătorit în Australia, în încercarea de a-l convinge pe Russell Crowe să preia rolul. Actorul australian a fost încîntat de proiect şi a acceptat totul, scenariul, perioada de filmare şi onorariul, singura sa condiţie a fost să se renunţe la acţiunea juridică împotriva lui Brad Pitt. Russell Crowe a insistat ca studiourile Universal şi Working Title să se angajeze în scris că nu îl vor da în judecată pe Brad Pitt.
Se pare că nu există un motiv special pentru care Russell Crowe să se arate atît de binevoitor faţă de Brad Pitt. Cei doi abia se cunosc, iar Brad Pitt habar n-avea de gestul mărinimos al lui Russell Crowe. Studiourile au fost primele surprinse de gestul actorului australian, dar au apreciat implicarea şi, mai tîrziu, prestaţia sa din film. Russell Crowe i-a dat replica lui Dame Helen Mirren, iar filmul tocmai a avut premiera la Londra.