Rusul Serghei Lavrov nu îi răspunde la telefon americanului John Kerry

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Rusul Serghei Lavrov nu îi răspunde la telefon americanului John Kerry

Externe 16 Februarie 2013 / 00:00 440 accesări

Secretarul de Stat american, John Kerry, nu reuşeşte să îl contacteze telefonic pe ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în pofida mai multor încercări, în urma testului nuclear nord-coreean efectuat marţi, a recunoscut Departamentul de Stat. O purtătoare de cuvânt a diplomaţiei americane, Victoria Nuland, prezintă zilnic, de la preluarea funcţiei de către Kerry, la 1 februarie, conversaţiile telefonice pe care acesta le poartă cu omologi de-ai săi. După câteva ore de la testul nuclear efectuat de Coreea de Nord, luni seara, după ora Washingtonului, Kerry i-a sunat pe miniştrii de Externe sud-coreean, japonez şi chinez şi a încercat să îl sune şi pe Lavrov. Secretarul de Stat vrea să stea de vorbă cu el şi despre situaţia din Siria, un important punct de dezacord între Washington şi Moscova. ”Ministrul rus de Externe a optat, pentru moment, să nu sune înapoi”, a recunoscut Nuland. ”Secretarul John Kerry ar vrea să discute cu el. Depinde de el să beneficieze de această ocazie”, a adăugat ea, oferind asigurări că ”echipa lui Kerry este destinsă, în pofida acestei gafe diplomatice”. Purtătoarea de cuvânt a precizat că Lavrov se află în prezent într-un turneu diplomatic în Africa şi că a condamnat marţi, la Pretoria, testul nuclear al Phenianului, îndemnând la ”un răspuns adaptat din partea Consiliului de Securitate al ONU”. Potrivit lui Nuland, ”nu este un lucru neobişnuit ca Lavrov să nu răspundă unor apeluri telefonice internaţionale referitoare la alte subiecte, atunci când efectuează vizite”. Ea se referă la o experienţă similară, anul trecut, a secretarului de Stat Hillary Clinton. Relaţiile dintre Rusia şi SUA sunt tensionate în privinţa unui număr de dosare, care merg de la situaţia din Siria şi până la situaţia drepturilor omului. Cele două ţări au şi puncte de acord, ca de exemplu dosarele nucleare iranian şi nord-coreean.



12