Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române recomandă o serie de rute alternative la Autostrada Soarelui, aşteptându-se ca traficul să se intensifice pe A2 pe parcursul acestei zile. Poliţiştii recomandă următoarele rute alternative: DN2A Constanţa - Hârşova - Slobozia - DN21 Slobozia - Drajna - A2 Drajna - Bucureşti (sau, în cazul în care este afectată fluenţa traficului pe Autostrada Soarelui, DN2A Constanţa - Hârşova - Slobozia - DN21 Slobozia - Drajna - DN3A Drajna - Lehliu-Gară - DN3 Lehliu-Gară - Fundulea - Bucureşti; DN2A Constanţa - Hârşova - Slobozia - Urziceni - DN2 Urziceni - Bucureşti sau DN3 Constanţa - Murfatlar - Adamclisi - Ostrov (traversare cu bacul) - Călăraşi - DN21 Călăraşi - Drajna - A2 Drajna - Bucureşti (sau, din municipiul Călăraşi, DN3 Călăraşi - Lehliu-Gară - A2 Lehliu-Gară - Bucureşti. Începând de vineri, 200.000 de turişti erau aşteptaţi pe litoral, patronii utilităţilor anticipând cel mai aglomerat weekend din această vară. Traficul este îngreunat, din cauza numărului mare de maşini, pe DN1, pe tronsonul Predeal - Sinaia - Comarnic, pe sensul de mers către Bucureşti, informează Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române, recomandând şoferilor unele rute ocolitoare. Poliţiştii recomandă folosirea următoarelor rute ocolitoare: dinspre Braşov, DN1A Săcele - Cheia - Ploieşti şi A3 Ploieşti - Bucureşti, iar in zona Bran-Moieciu, DN73 Braşov - Valea Mare-Pravăţ, DN72A Stoeneşti - Târgovişte, DN71 Târgovişte - Bâldana, DN7 Bâldana - Bucureşti sau DN73 Braşov - Piteşti şi A1 Piteşti - Bucureşti.