Sînt pe cale să sărbătorească un an de căsnicie şi cei doi actori au intenţii serioase să îşi mărească familia. Deocamdată, vor face apel la adopţie, pentru a oferi un cămin unui copil care nu a avut norocul să aibă o familie adevărată. Ryan Reynolds a declarat că această dorinţă i-a fost insuflată chiar de propriii lui părinţi, care la rîndul lor au înfiat. ”Fratele meu mai mare a fost adoptat şi am de gînd să adopt şi eu, la un moment dat. Sînt foarte recunoscător pentru că l-am avut pe fratele meu în viaţa mea. Sînt o mulţime de copii în lume care au nevoie de asta”, a mărturisit actorul canadian. În continuare, Ryan Reynolds este foarte apropiat de cei trei fraţi ai săi, deşi recunoaşte că, pe cînd erau mici, nu se înţelegeau chiar aşa de bine. ”Am învăţat cum să încasez un pumn, încă de la o vîrstă fragedă”. Actorul nu şi-a uitat nici părinţii, de la care, spune el, a ”furat” cîte ceva. ”Am faţa şi corpul tatălui meu, plus setea de cunoaştere de nezdruncinat a mamei mele. Avea joburi part-time, dar practic a fost studentă toată viaţa ei. Încă mai merge la universitate, deşi are 60 de ani”, a completat partenerul de viaţă al frumoasei Scarlett Johansson.