Fostul deputat Sebastian Ghiță este urmărit penal pentru trafic de influență, spălarea banilor în formă continuată și constituirea unui grup infracțional organizat, în noul dosar penal instrumentat de DNA Ploiești în care procurorii au cerut arestarea în lipsă.
În același dosar au fost reținuți cumnatul lui Sebastian Ghiţă, Cristian Anastasescu, pentru complicitate la trafic de influență și spălare a banilor, ambele în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat şi Bogdan Padiu, director Teamnet Group, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor, ambele în formă continuată și constituire a unui grup infracțional organizat.
"În perioada 2007 – 2015 la nivelul instituțiilor publice și autorităților publice, au fost încheiate mai multe contracte de achiziție de programe informatice finanțate din fonduri publice, dar și din fonduri europene, de către mai multe societăți comerciale cu acest profil de activitate și de asocierea dintre acestea și societățile comerciale S.C. Teamnet International S.R.L. și S.C. Asesoft International S.A. Pentru încheierea acestor contracte finanțate din bani publici și fonduri europene, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, reprezentant până în anul 2012 al societăților comerciale S.C. Teamnet Internațional S.R.L. și S.C. Asesoft International S.A. și ulterior deputat în Parlamentul României, a pretins și primit de la reprezentanții firmelor, declarate ulterior câștigătoare ale procedurilor de licitație, sume de bani, pentru a determina factorii decizionali ai instituțiilor și autorităților contractante să atribuie contractele de prestare de servicii IT și/sau să faciliteze derularea în bune condiții, firmelor ai căror reprezentanți fuseseră contactați, anterior, de acesta", potrivit unui comunicat DNA, postat pe site-ul instituției.
Pentru crearea unei aparențe de legalitate în ceea ce privește acordarea acestor sume de bani, Sebastian Ghiță ar fi indicat ca modalitate de transfer simularea unor operațiuni comerciale prin încheierea unor contracte comerciale de către aceste societăți în calitate de beneficiar, cu societăți comerciale controlate de el aparținând grupului Asesoft / Teamnet, în calitate de furnizor.
Obiectul contractelor consta în prestarea de servicii IT fictive, spun procurorii.
"Lucrările inserate în facturile emise de societățile comerciale din grupul Asesoft / Teamnet, au fost executate în realitate cu propriile resurse materiale și umane chiar de către beneficiarii lucrărilor, iar documentele justificative atașate acestora au atestat operațiuni care nu s-au derulat în realitate. Ca urmare a acestui circuit comercial nereal, respectivele societăți comerciale au virat către societățile comerciale din grupul Asesoft / Teamnet, contravaloarea așa-ziselor lucrări prestate de acestea din urmă, sumele fiind reintroduse în circuitul fiscal – economic. Acești bani reprezintă contravaloarea influenței promise și exercitate de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian asupra unor factori decizionali din mediul guvernamental sau instituțiile subordonate. În această modalitate, Ghiță Sebastian Aurelian a primit, în perioada 2007 – 2014, pentru contractele atribuite societăților comerciale respective, sume de bani cuprinse între 3 milioane euro și 10 milioane euro", potrivit sursei citate.
Potrivit DNA, între 2007 - 2008, Sebastian Ghiță a pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale și a primit, în mod indirect, suma de 4.118.388 lei, prin simularea unor relații comerciale între societatea respectivă și S.C. Teamnet International S.R.L., constând în achiziționarea fictivă de servicii IT. În schimbul banilor, fostul deputat a promis că își va exercita influența asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, respectiv din cadrul S.C. Transelectrica S.A., pentru atribuirea a șapte contracte încheiate de către societatea respectivă cu cele două instituții publice.
Valoarea totală a celor 7 contracte încheiate cu societatea respectivă a fost de 14.511.883 euro.
"În perioada 2013 - 2014, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a pretins de la reprezentanții aceleiași societăți comerciale și a primit de la aceștia, în mod indirect, suma de 5.957.651 lei, prin simularea unor relații comerciale între societatea respectivă și două societăți comerciale, între care și S.C. Asesoft Technologies S.R.L., constând în achiziționarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a promis că își va exercita influența asupra factorilor decizionali din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, în vederea atribuirii contractului finanțat din fonduri publice având ca obiect implementarea sistemului informatic integrat Sistemul Național „Dosarul Electronic de Sănătate” (DES). În perioada 2007 - 2014, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a pretins de la reprezentanții unei alte societăți comerciale, și a primit în mod indirect, suma de 22.872.321 lei, prin simularea unor relații comerciale între societatea respectivă și alte patru societăți, între care S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., constând în achiziționarea fictivă de servicii IT. În schimbul acestei sume de bani, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a promis că își va exercita influența asupra factorilor decizionali și funcționarilor publici din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, C.N.A.S., Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Spitalului Județean de Urgență Ploiești, Consiliului Județean Tulcea, Consiliului Județean Brașov, în vederea atribuirii și derulării în bune condiții (fără impedimente la acordarea plăților) a contractelor finanțate din fonduri publice încheiate cu societatea respectivă", arată DNA.
Sebastian Ghiță a promis că va interveni pe lângă membri ai Guvernului și pe lângă funcționari publici cu funcții decizionale, atât pentru atribuirea și derularea în bune condiții a contractelor finanțate din fonduri publice, cât și în vederea deblocării unor plăți pentru contracte deja existente, încheierea unor contracte și acte adiționale, dar și pentru alocarea unor fonduri bănești pentru viitoare contracte în domeniul IT. El a pretins, în perioada 2013 - 2014, de la reprezentanții a două societăți comerciale și a primit, în mod indirect, 22.516.573 lei, prin folosirea unor proceduri de subcontractare și simularea unor relații comerciale între una dintre cele două societăți și S.C. Teamnet International S.A. În schimb, a promis că își va exercita influența asupra factorilor decizionali din cadrul Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, în vederea atribuirii contractului în valoare de 166.782.737 lei, încheiat în anul 2014 între Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial „Mediu” și asocierea formată din 5 societăți comerciale.
"În urma primirii banilor, disimulați sub forma unor operațiuni fictive derulate de S.C. Teamnet International S.A. cu alte societăți IT, o sumă de 24.620.988 lei a fost folosită de prima societate menționată pentru creșterea artificială a cifrei de afaceri, în scopul determinării reprezentanților Băncii Mondiale să achiziționeze acțiuni la această societate și să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro. În baza aceleiași rezoluții infracționale, în perioada 2007 – 2014, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, împreună cu inculpații Padiu Bogdan și Anastasescu Cristian au disimulat adevărata natură a provenienței sumelor de bani menționate anterior, prin înregistrarea, în evidențele contabile, a unor operațiuni comerciale fictive având ca obiect pretinse prestări de servicii IT, de către S.C. Teamnet International S.A., S.C. Asesoft International S.A. și alte firme aparținând aceluiași grup, cunoscând că banii provin din săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență", potrivit DNA.
Totodată, începând cu anul 2010, Sebastian Ghiță, împreună cu Bogdan Padiu și Cristian Anastasescu au inițiat și constituit un grup infracțional organizat care a continuat să își desfășoare activitatea până în anul 2014.
Grupul infracțional a fost inițiat și condus de către Sebastian Ghiță, iar ceilalți doi au avut atribuții bine definite și repartizate, scopul fiind acela de a obține foloase materiale din săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență și spălare de bani.
"Grupul a avut o structură ierarhică, iar în ceea ce privește sarcinile membrilor, acestea erau următoarele: Ghiță Sebastian Aurelian a fost acela care a inițiat constituirea grupului infracțional organizat și ulterior a avut rolul de a pretinde sume de bani reprezentanților unor firme IT, în scopul facilitării obținerii de contracte finanțate din fonduri publice și derulării în bune condiții a acestora; Padiu Bogdan, în calitate de reprezentant al S.C Teamnet International S.A. și inculpatul Anastasescu Cristian, în calitate de reprezentant al S.C Asesoft International S.A., aveau rolul să asigure primirea sumelor de bani pretinse de inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian și să le introducă într-un circuit financiar, dându-le o aparență de legalitate, prin dispunerea și/sau semnarea unor documente justificative fictive", potrivit sursei citate.
Bogdan Padiu și Cristian Anastasescu urmează a fi prezentați la Tribunalul Prahova cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Totodată, Tribunalul Prahova va fi sesizat și cu propunerea de luare a măsurii de arestării preventive în lipsă a lui Sebastian Ghiță.