S-a achiziţionat „Prima Casă”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a achiziţionat „Prima Casă”

Social 09 Iulie 2009 / 00:00 962 accesări

BRD a acordat, ieri, primul împrumut din programul „Prima Casă”, de 51.500 euro, iar ministrul de Finanţe speră ca prin acest program să fie reluată creditarea şi activitatea în construcţii, anunţînd că se aşteaptă ca 25% din cererile pentru aceste credite să fie pentru case noi. Creditul acordat de BRD prin Programul „Prima Casă” este de 51.500 euro, la o dobîndă anuală efectivă (DAE) de 5,6%, pe o perioadă de 30 de ani, rata lunară actuală fiind de 300 euro. Tinerii care au luat împrumutul îl folosesc pentru achitarea unui apartament de 2 camere din cartierul Colentina din Capitală, apartamentul fiind construit în 1986. Tinerii aveau deja depus dosarul pentru un credit ipotecar, pentru care aveau pregătite toate documentele solicitate, iar Fondul Naţional de Garantare a Creditelor (FNGCIMM) a dat unda verde pentru intrarea în programul „Prima Casă”. Ei au dat un avans de 3.000 euro proprietarilor apartamentului pe care îl cumpără, astfel că valoarea apartamentului din Colentina pe care l-au cumpărat a fost de 54.500 euro. „Acest program va fi de natură să satisfacă, pe de o parte, componenta socială, şi pe de altă parte, să dezgheţe creditarea şi să pornească sectorul construcţiilor”, a spus ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea. Prezent la evenimentul organizat cu ocazia semnării primului credit acordat prin programul Prima Casă, premierul Emil Boc a arătat că, pînă în prezent, au fost depuse 10.000 de cereri pentru cumpărarea unei case prin credite bancare garantate de stat şi că datele indică faptul că peste 25% dintre solicitări vizează achiziţionarea unei locuinţe noi. Convenţiile de garantare a creditelor vor fi semnate în această săptămînă cu toate băncile selectate, potrivit premierului. Persoanele interesate de contractarea unui împrumut prin acest program au la dispoziţie trei variante - construirea unei case de la zero, cumpărarea uneia „la roşu” sau achiziţionarea unei case gata construite, pentru care trebuie să dea un avans de cel puţin 3.000 euro. „Pînă în prezent, BRD este singura bancă ce a semnat acordul cu FNGCIMM, Alpha Bank urmînd să semneze în cursul zilei de astăzi (ieri - n.r). Am purtat discuţii şi cu Leumi Bank, Banca Românească, Bancpost şi BCR, dar depinde de ele cînd vor trimite documentele”, a precizat preşedintele FNGCIMM, Aurel Şaramet. Ulterior, în cursul zilei de ieri, şi Alpha Bank a semnat acordul cu FNGCIMM. Pînă la termenul limită impus de Guvern, 20 de bănci au depus oferte: BCR, BRD-SocGen, Raiffeisen Bank, CEC Bank, Alpha Bank, Volksbank, Banca Transilvania, Bancpost, Banca Românească, Piraeus Bank, Bank Leumi, ATEbank, Intesa Sanpaolo Bank, Credit Europe Bank, OTP Bank, Unicredit Ţiriac Bank, ING Bank, Emporiki, Millennium Bank şi Garanti Bank.



12