Deficitul balanţei de plăţi a României a continuat să se adâncească în luna iunie, ajungând la 3,64 miliarde euro după primele şase luni, după ce balanţa transferurilor curente a înregistrat un sold mai mic cu 49,9% faţă de primul semestru din 2009, potrivit Băncii Naţionale a României (BNR). În primele şase luni din 2009, deficitul balanţei de plăţi a fost de 2,431 miliarde euro. Balanţa serviciilor a înregistrat un deficit de 414 milioane euro în primele şase luni din 2010, de 4,6 ori mai mare decât cel de 90 milioane euro din perioada similară a anului trecut, mai arată datele publicate de BNR. Principala cauză a deficitului balanţei serviciilor a fost segmentul „alte servicii”, care şi-a adâncit deficitul la 214 milioane euro, de la 130 milioane euro în primele şase luni din 2009. De asemenea, segmentul „turism-călătorii” s-a dezechilibrat şi mai mult, cu un deficit de 129 milioane euro, faţă de 18 milioane euro în ianuarie-iunie 2009.