S-a aruncat de la etajul III, într-o criză de depresie postnatală

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a aruncat de la etajul III, într-o criză de depresie postnatală

Eveniment 13 Mai 2009 / 00:00 1251 accesări

O constănţeancă de 31 de ani a suferit răni grave, după ce, în noaptea de luni spre marţi, a încercat să-şi pună capăt zilelor, aruncîndu-se de la etajul III al unui bloc situat pe strada Lirei, din cartierul constănţean Poarta 6. Oamenii legii spun că Ionelia Popescu a sărit de la fereastra bucătăriei apartamentului în care locuieşte. Din fericire, şocul căderii a fost atenuat de o copertină de la parterul imobilului, de care femeia s-a lovit înainte de a se prăbuşi pe ciment. Martorii au sunat la 112 şi, în scurt timp, Ionelia Popescu a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internată în Secţia de Terapie Intensivă. „Starea pacientei este stabilă în acest moment. În urma căderii, a suferit două fracturi, una în zona bazinului şi una la mîna stîngă”, a declarat, ieri după-amiază, purtătorul de cuvînt al unităţii sanitare, dr. Florian Stoian. Cazul a intrat în atenţia lucrătorilor Secţiei 5 Poliţie, care au aflat că Ionelia Popescu a născut pe 26 aprilie, iar în următoarele zile femeia a intrat într-o depresie postnatală, care, se pare, a determinat-o să comită acest gest disperat. Prof. univ. dr. Vlad Tica, directorul de cercetare al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, spune că, în perioada de lăuzie, sensibilitatea femeii creşte: „Starea de anxietate se poate accentua, astfel că apare perioada aşa numită de unii specialişti „postpartum blue” – adică o încărcătură emoţională în afara celei cotidiene. În plus, apar grijile, mai ales dacă este vorba despre prima sarcină. Este o oboseală accentuată care se datorează bebeluşului care trebuie hrănit chiar şi de mai multe ori pe noapte, apar unele modificări în corpul ei”. Medicul a mai explicat că sînt cazuri greu de sesizat, mai ales dacă este vorba doar despre o uşoară afecţiune. „Pot fi sesizate unele probleme doar dacă este ceva mai grav, dacă este o boală psihică. Dacă apare o manifestare, noi le sfătuim să meargă la un consult psihologic sau psihiatric, în funcţie de caz”, a adăugat dr. Tica.



12