Un taximetrist a telefonat ieri, în stare de şoc, la poliţia din Medgidia, pentru a anunţa că o clientă care îi solicitase o cursă, l-a rugat să oprească puţin pe podul care traversează canalul Dunăre - Marea Neagră şi, într-o fracţiune de secundă, femeia s-a aruncat în apele reci. Taximetristul le-a spus oamenilor legii că femeia a urcat în maşina sa în zona Intim şi i-a atras atenţia pentru că purta doar un capot şi era în papuci de casă. Şoferul nu şi-a imaginat nici o clipă că avea să o conducă pe necunoscută pe drumul spre moarte. Bărbatul le-a povestit autorităţilor care investighează cazul că, ajunşi pe pod, clienta i-a cerut să oprească puţin şi în cîteva clipe, s-a descălţat şi s-a aruncat în gol, peste balustradă, de la o înălţime de peste 20 metri. Pentru că şocul impactului cu apa rece a exclus orice şansă de supravieţuire a sinucigaşei poliţiştii au cerut sprijinul pompierilor. Trupul neînsufleţit a fost descoperit, după aproape 15 minute de căutări, la opt metri adîncime, pe fundul canalului, de către o echipă de scafandri a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”. Eforturile scafandrilor, care au înfruntat apele ale cărei temperaturi nu depăşeau 2 grade Celsius, au fost îngreunate de trecerea a două barje. Doar hazardul a făcut ca aceştia să găsească atît de uşor cadavrul întrucît vizibilitatea sub apă era scăzută dar au avut avantajul că nu erau curenţi puternici. Poliţiştii nu au găsit asupra victimei niciun act de identitate sau vreun bilet de adio care să justifice gestul. Cadavrul a fost însă identificat de mama femeii care s-a aruncat de pe pod. Numele sinucigaşei este Alina Irimia, de 28 ani, din Arad şi locuia în Medgidia fără forme legaleîmpreună cu concubinul ei. Anchetatorii au aflat de la mama tinerei că, fiica ei avea afecţiuni psihice şi ar mai fi avut o tentativă de sinucidere cu pastile. Trupul neînsufleţit a fost transportat la morga Spitalului Municipal din Medgidia pentru efectuarea necropsiei.