S-a aruncat în faţa trenului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a aruncat în faţa trenului

Eveniment 20 Ianuarie 2007 / 00:00 1191 accesări

Constănţenii care locuiesc pe str. Primăverii au auzit, joi după amiază, o bubuitură puternică şi au văzut peretele bucătăriei unui vecin năruindu-se. Proprietarul, Gheorghe Perifan, de 65 de ani, care încerca să stingă focul ce cuprinsese bunurile din bucătărie, le-a spus vecinilor că a aprins aragazul, pentru a-şi prepara un ceai, a ieşit în curte şi a uitat de ibricul lăsat pe foc. Ajunsă la fierbere, apa a dat pe dinafară şi a stins flacăra. Cînd a revenit în bucătărie, bărbatul a vrut să aprindă lumina, moment în care, din cauza acumulării de gaze, s-a produs explozia. După ce a reuşit să stingă incendiul, pensionarul le-a spus vecinilor că vrea să meargă la spital, pentru că s-a ars la mînă. Deşi oamenii l-au sfătuit să mai aştepte cîteva minute, căci poliţiştii urma să ajungă în scurt timp, bătrînul nici nu a vrut să audă. El a încuiat uşile de la casă şi de la poartă şi a plecat. Ajunşi la faţa locului, ofiţerii Secţiei 1 au plecat în căutarea pensionarului, dar au aflat de la cadrele medicale că Gheorghe Perifan nu a ajuns la spital. Misterul dispariţiei bătrînului s-a elucidat cîteva ore mai tîrziu, cînd ofiţerii Secţiei 1 au fost anunţaţi, de colegii lor de la Transporturi, că bărbatul a fost lovit mortal de un tren. Potrivit oamenilor legii, bătrînul a hoinărit, ore întregi, pe străzi, în cele din urmă ajungînd în triajul CFR Palas. Mecanicul de locomotivă al unui tren personal care circula pe relaţia Constanţa - Călăraşi le-a spus poliţiştilor că l-a văzut pe bătrîn cum s-a aruncat în faţa trenului. Anchetatorii cred că pensionarul a recurs la acest gest extrem de supărare pentru că tocmai terminase de renovat bucătăria în care a avut loc deflagraţia.

Taguri articol


12