Gest inexplicabil comis de un tânăr de 22 de ani, din Constanța... Acesta a fost găsit fără suflare, ieri după-amiază, după ce s-a aruncat în gol de la etajul 5 al blocului în care locuia, situat pe strada Făgetului, în vecinătatea stadionului „Farul“. Angajatele unui magazin din zonă spun că, în jurul orei 13.00, au auzit o bubuitură puternică. Au ieșit din spațiul comercial ca să vadă ce s-a întâmplat și au descoperit în parcarea imobilului de vizavi trupul neînsuflețit al victimei, într-o baltă de sânge. „Era o liniște deplină când s-a întâmplat. Am auzit acea bufnitură. Nimeni nu a văzut nimic. Abia apoi oamenii au început să iasă la geamuri“, a povestit o femeie. Speriați, vecinii au sunat imediat la 112 și au cerut ajutorul autorităților. O ambulanță a fost trimisă, în scurt timp, la locul tragediei. Polițiștii Secției 1 și criminaliștii Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța și-au făcut, de asemenea, apariția, pentru a ancheta împrejurările în care a avut loc incidentul. Din păcate, medicii Serviciului de Ambulanță al Județului Constanța nu au mai putut face nimic pentru a salva viața tânărului. Din cauza leziunilor grave suferite, acesta a murit pe loc. „Am fost solicitați pentru un pacient posibil aruncat de la etaj. În momentul în care am ajuns la fața locului, am constatat că tânărul era decedat“, a declarat medicul SAJ, Izabela David.
INEXPLICABIL Polițiștii au izolat perimetrul și au început cercetările, reușind să stabilească identitatea victimei. Aceștia spun că Răzvan Dumitru, de 22 de ani, s-a aruncat din balconul apartamentului în care stătea împreună cu tatăl său. În momentul în care a avut loc tragedia, el era, însă, singur în casă. În locuință, polițiștii nu au găsit niciun bilet de adio, prin care tânărul să explice de ce a recurs la acest gest disperat. Părinții acestuia le-au spus anchetatorilor că fiul lor nu avea niciun motiv să își pună capăt zilelor. Nu era supărat, ba mai mult, în urmă cu zece zile reușise să se angajeze în stațiunea Mamaia. Prietenii acestuia susțin, însă, că de vină ar fi băutura. Ei spun că Răzvan Dumitru obișnuia să consume alcool aproape în fiecare seară. Trupul neînsuflețit al victimei a fost transportat la morga Cimitirului Central, pentru efectuarea necropsiei.