S-a automutilat pentru a-şi impresiona rudele

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a automutilat pentru a-şi impresiona rudele

Eveniment 30 Decembrie 2006 / 00:00 829 accesări

Familia unui tînăr, de 26 ani, din localitatea Palazu Mic, încarcerat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Poarta Albă, în luna noiembrie, a primit joi o scrisoare în care se afla unul din degetele deţinutului. Gheorghe Păduraru spunea în scrisoare că a împrumutat de la un alt deţinut 15 pachete cu ţigări şi i-a promis acestuia că i le va înapoia pe 14 decembrie. Tînărul a relatat în continuare că nu a putut să facă rost de cele trei cartoane de “Viceroy”, motiv pentru care ar fi fost pedepsit de colegul de celulă care i-ar fi tăiat degetul. Mai mult, deţinutul l-ar fi ameninţat că dacă pînă azi nu-şi va achita datoria se va alege şi cu alte mutilări. Rudele îngrozite ale tînărului au intrat în panică şi au cerut ajutorul autorităţilor. Referitor la acest caz, Inspector şef de penitenciare Claudiu Cătălin Bejan, directorul Penitenciarului Poarta Albă, a declarat că în dimineaţa zilei de 16 decembrie Gheorghe Păduraru a anunţat agentul supreveghetor că s-a rămit accidental la mîna stîngă, fiind transportat la Spitalul Judeţean Constanţa. Medicii constănţeni l-au diagnosticat pe tînăr cu “amputaţie post traumatică falangă unghială deget cinci mîna stîngă”. Conducerea penitenciarului a declanşat o anchetă pentru a stabili condiţiile în care Gheorghe Păduraru şi-a pierdul degetul. Claudiu Cătălin Bejan a mai adăugat că din primele verificări s-a stabilit că este un caz tipic de automutilare determinat de privarea de libertate şi de faptul că rudele tînărului nu l-au vizitat niciodată. Totuşi, reprezentanţii închisorii nu exclud nici varianta ca tînărul să fi fost victima unor colegi de detenţie faţă de care ar fi avut o datorie. Gheorghe Păduraru a fost încarcerat la începutul lunii noiembrie pentru furtul mai multor bijuterii, după ce în octombrie fusese eliberat condiţionat, ispăşind o altă pedeapsă tot pentru furt. Deţinutul a refuzat să facă orice fel de declaraţii şi l-a ameninţat pe psihologul penitenciarului că dacă face dezvăluiri din timpul şedinţelor de terapie îl va da în judecată.



12