S-a cerut urgentarea legii concediilor medicale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a cerut urgentarea legii concediilor medicale

Sănătate 25 Martie 2010 / 00:00 542 accesări

Premierul Emil Boc a cerut Ministerului Sănătăţii (MS) să urgenteze legea concediilor medicale, prin care persoanele care intră nemotivat în concediu vor fi sancţionate, amintind în acest context şi de cei peste o sută de angajaţi AVAS care au intrat recent în concediu medical pentru a evita tăierea salariilor. Solicitarea a fost adresată prin intermediul secretarului de stat în (MS), prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, prezent la şedinţa de ieri a Guvernului. Boc a declarat, la sfârşitul lunii februarie, că peste o sută de angajaţi ai AVAS au intrat în concediu medical, încercând astfel să scape de sub incidenţa Legii de salarizare unitară, prin care salariile individuale sunt reduse, de la 17.000 lei la 2.500 lei. Preşedintele AVAS, Aurelian Popa, a declarat atunci că instituţia ar putea disponibiliza 150 de salariaţi, reprezentând peste o treime din totalul personalului, pentru a se încadra în bugetul alocat pentru acest an. Pe de altă parte, şeful AVAS a arătat că 160 din cei 422 de angajaţi au contestat un ordin al instituţiei, din 15 februarie, prin care le-au fost reduse salariile, şi că se aşteaptă ca numărul contestaţiilor să crească în perioada următoare, în condiţiile în care mulţi angajaţi au intrat în concediu medical imediat după apariţia ordinului. După aceste declaraţii, MS a avansat un proiect de act normativ care stabileşte că autorităţile vor putea verifica dacă beneficiarul concediului medical tratat în regim ambulator se află la domiciliu, iar cuantumul amenzilor pentru eliberarea ilegală a certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori se va dubla.



12