Un bărbat de 56 de ani, din Constanţa, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier petrecut pe Drumul Naţional 22, la km 247. Potrivit anchetatorilor, în jurul orei 19.46, Gheorghe Ciobanu conducea un autotractor ce tracta o semiremorcă, de la Tulcea către Constanţa. Când a ajuns la trecerea la nivel cu calea ferată fără bariere, s-a ciocnit cu locomotiva unui tren de marfă, care circula dinspre Mihai Viteazu către Cogealac. Oamenii legii au stabilit că Ciobanu nu a respectat indicatorul „Oprire” din dreptul căii ferate şi nici nu s-a asigurat că nu vine vreun tren, cauza accidentului fiind neglijenţa şoferului. În urma impactului, semiremorca a fost avariată în proporţie de 3%, iar locomotiva a fost puţin „şifonată”. Atât şoferul cât şi mecanicul de pe locomotivă au fost testaţi cu aparatul Drager, stabilindu-se că nu au consumat băuturi alcoolice. Traficul rutier a fost blocat în zonă aproximativ 20 de minute, până când semiremorca a fost tractată de pe calea ferată. Cercetările sunt continuate de către Serviciul Poliţiei Rutiere Constanţa. (C.C.)