S-a decis cine va purta drapelul României la ceremonia de închidere a JO de la PyeongChang

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a decis cine va purta drapelul României la ceremonia de închidere a JO de la PyeongChang

Sport 23 Februarie 2018 / 19:37 814 accesări

Comitetul Executiv al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a decis ca la ceremonia de închidere a celei de-a XXIII-a ediţii a Jocurilor Olimpice de iarnă PyeongChang 2018, Raluca Strămăturaru, care a reuşit cel mai bun rezultat la întrecerile olimpice din Coreea de Sud, locul 7 la sanie simplu, să poarte drapelul României. Ceremonia de închidere a JO de iarnă este programată duminică, 25 februarie, de la ora 13.00 (în direct la TVR 1).

Ultimii sportivi români care vor concura la PyeongChang sunt Dorin Alexandru Grigore, Paul Septimiu Muntean, Levente Bartha şi Florin Cezar Crăciun, care în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 2.30, vor lua startul în primele două manşe ale finalei de bob patru persoane la masculin. Iar în noaptea de sâmbătă spre duminică, tot de la ora 2.30, vor avea loc ultimele două manşe. La antrenamentele oficiale, echipajul masculin al României a trecut linia de sosire pe poziţiile 27, respectiv 28. Sâmbătă, de la ora 7.00, va mai evolua şi Paul Constantin Pepene, la schi fond, în proba masculină de 50 km mass start clasic. Pepene a mai participat în probele de sprint liber echipe, unde s-a clasat pe locul 18, 15+15 km skiatlon - locul 24 şi 15 km - locul 37.



12