S-a deschis Maternitatea Giuleşti

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a deschis Maternitatea Giuleşti

Sănătate 21 Septembrie 2010 / 00:00 529 accesări

Maternitatea Giuleşti mai are nevoie, pentru a fi redeschisă în totalitate, de avizul Direcţiei de Sănătate Publică pentru blocul operator, această problemă urmând să fie rezolvată, teoretic, azi, a declarat directorul Administraţiei Spitalelor, dr. Marius Savu. “Dacă rezultatele probelor microbiologice vor fi în regulă, atunci va fi redeschis şi blocul operator. Altfel, începând din această seară, pacientele pot veni la maternitate, însă numai pentru consultaţii, nu şi pentru operaţii”, a mai spus Savu. Redeschiderea maternităţii Giuleşti din Capitală este posibilă ca urmare a finalizării reparaţiilor la secţia de reanimare pentru copii născuţi prematur. Lucrările au fost necesare din cauza incendiului produs la 16 august şi soldat cu şase decese în rândul nou-născuţilor. În afara reparaţiilor, secţia de terapie intensivă a fost dotată cu detectoare de fum şi va avea de-acum încolo câte două asistente pe tură, potrivit reprezentanţilor maternităţii. În plus, maternitatea a primit două incubatoare, printr-o donaţie, iar echipamentul va fi completat de municipalitate, care are în administrare unitatea sanitară.



12