Maritimo Shopping Center este gazda celei de-a noua ediții a expoziției cu vânzare organizate de persoanele instituționalizate de la noi din județ, cu ocazia Paștelui. La fel ca în fiecare an, în preajma Crăciunului și a Sfintelor Sărbători de Paște, și acum beneficiarii centrelor din administraţia Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) au confecţionat obiecte specifice - ouă decorative sau iepurași, pe care le puteți atât admira, cât și achiziționa. La expoziția care s-a deschis în urmă cu câteva momente se află peste 400 de obiecte decorative, majoritatea realizate din materiale naturale, biodegradabile. Ele au fost realizate în cadrul programelor de terapie ocupațională de către copiii și adulții protejați în instituțiile de asistență socială și protecția copilului de la nivelul județului Constanța. Prețurile ornamentelor diferă în funcție de complexitatea modelului, însă majoritatea au sume modice. Banii obţinuţi din vânzarea obiectelor se vor întoarce în centre, urmând să fie folosiţi pentru cumpărarea materialelor necesare realizării de noi obiecte decorative. La inaugurarea expoziției, mai mulți copii instituționalizați au dăruit publicului un spectacol inedit de Paște. Expoziția va fi deschisă la Maritimo Shopping Center (în zona caselor de marcat) până miercurea viitoare, pe 27 aprilie.