S-a descoperit cel mai mare recif de corali negri din lume

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a descoperit cel mai mare recif de corali negri din lume

Monden 19 Septembrie 2009 / 00:00 1422 accesări

Cel mai mare recif de corali negri din lume a fost descoperit de cercetătorii italieni, în largul coastei de sud a Peninsulei. Aceştia au folosit un submarin controlat de o telecomandă pentru a filma reciful de corali rari Antipathes subpinnata, care se întind pe o suprafaţă de mărimea a două terenuri de fotbal, aflată la o adîncime de 50-100 de metri între Peninsulă şi Sicilia. Nu a fost dezvăluită locaţia exactă a descoperirii, de teamă că vînătorii de comori ar putea distruge reciful, pentru a produce bijuterii. ”Coralii pe care i-am descoperit au o valoare extraordinară, în primul rînd pentru că sînt foarte rari”, a explicat Silvestro Greco, directorul Agenţiei pentru protecţia mediului din regiunea sudică a Italiei, Calabria. Proiectul de explorare, în valoare de un milion de euro, a început în 2005 şi a fost posibil graţie progresul tehnologiilor subacvatice, care a ajutat la filmarea şi studierea unor noi habitate marine. Astfel a fost descoperită şi specia extrem de rară de corali negri, Antipathes dicotoma, care nu a mai fost studiată niciodată în mediul său propriu. Există doar cinci fragmente ale unor astfel de specii în muzee.

Taguri articol


12