S-a descoperit un nou templu în Egipt

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a descoperit un nou templu în Egipt

Monden 31 Octombrie 2014 / 00:00 570 accesări

Un templu faraonic vechi de 3.400 de ani, acoperit de pânza freatică, a fost descoperit cu ocazia unor săpături neautorizate efectuate sub o casă, la sud de Cairo, a anunțat Mamdouh al-Damati, ministru al Antichităților. Poliția Antichităților a primit informații conform cărora șapte persoane săpau sub casa uneia dintre ele, în regiunea Badrachine, situată la 40 kilometri la sud de Cairo. Săpăturile au scos la iveală un templu acoperit de pânza freatică, la nouă metri adâncime. De altfel, cei șapte oameni foloseau echipament de scufundare, pentru a efectua săpăturile. Monumentul datează din perioada faraonului Tutmosis al III-lea (1479-1425 î.Hr.). Printre vestigiile descoperite se numără șapte panouri murale acoperite cu hieroglife, o statuie de granit roz înaltă de 2,5 metri, precum și baze de coloane din granit roz.

Ministerul Antichităților a anunțat că va continua lucrările de excavație. Cele șapte persoane au fost eliberate, fiindcă zona unde efectuau săpăturile nu este înregistrată ca sit arheologic. La începutul perioadei celei de-a 18-a dinastii, în timpul domniei lui Tutmosis al III-lea, Egiptul a avut epoca sa de aur și cea mai mare întindere până la teritoriul actual al Siriei, de unde și porecla dată acestui faraon, ”Napoleon al Egiptului”.

Săpăturile ilegale și traficul de antichități sunt des întâlnite în Egipt, mai ales în preajma siturilor arheologice, cu subsolurile pline de vestigii de pe vremea faraonilor. Fenomenul s-a accentuat după revolta din 2011 care l-a alungat de la putere pe președintele Hosni Mubarak.

Taguri articol


12