SUB INFLUENŢA NARCOTICELOR. Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din judeţul Prahova, a făcut, duminică seară, un scandal de pomină la sediul Poliţiei Rutiere Constanţa, după ce a condus sub influenţa drogurilor şi a provocat un accident rutier. Oamenii legii spun că Valentin Ionică, aflat la volanul unui autoturism marca Renault Laguna, înmatriculat H 9023 V, se deplasa pe Drumul Naţional 2 A (Constanţa - Hârşova), dinspre Constanţa, către comuna Mihail Kogălniceanu. Ajuns în oraşul Ovidiu, spun anchetatorii, şoferul a pierdut controlul maşinii, care a pătruns pe contrasens şi a izbit un Logan şi un Matiz care circulau regulamentar din sens opus. În urma impactului, Matizul s-a răsturnat, un tânăr aflat pe scaunul din dreapta faţă al maşinii fiind rănit. Victima a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internată. Poliţiştii de la Rutieră au devenit bănuitori după ce au ajuns la locul accidentului şi au văzut că şoferul Renault-ului are un comportament ciudat. „Poliţiştii l-au testat cu aparatul Drager, iar rezultatul a fost zero. Ulterior l-au escortat pe conducătorul auto la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde medicii i-au făcut testul antidrog şi s-a constatat că acesta consumase stupefiante. Şoferului i-au fost recoltate probe biologice”, a declarat cms. Tudorel Dogaru, din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa (SPR).
SCANDAL. Suspectul a fost adus apoi la sediul SPR Constanţa, unde a devenit recalcitrant în momentul în care oamenii legii l-au luat la întrebări. Mai mult, bărbatul a încercat să-i lovească pe jurnaliştii care se aflau la sediul Poliţiei Rutiere, poliţiştii reuşind să-l calmeze abia după ce i-au pus cătuşele. Valentin Ionică a declarat în faţa oamenilor legii că, în urmă cu două săptămâni, a consumat stupefiante în Olanda şi că, probabil, de aceea a fost depistat pozitiv la testul antidrog. Oamenii legii au efectuat o percheziţie în maşina sa, dar nu au descoperit narcotice. În urma verificărilor, poliţiştii au mai aflat că Valentin Ionică nu avea dreptul de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, permisul său fiind suspendat pentru depăşirea limitei legale de viteză. Bărbatul este cercetat acum, în stare de libertate, pentru comiterea infracţiunilor de conducere sub influenţa stupefiantelor şi cu permisul suspendat.