Sindromul hiperkinetic cu deficit de atenţie (ADHD) şi-a dublat incidenţa în rîndul copiilor. Potrivit specialiştilor în domeniu, dacă în urmă cu cîţiva ani, cel mult 8% din copii prezentau acest sindrom, astăzi cifrele indică o creştere de pînă la 17%, adică 60 de copii din 10.000 prezintă simptome de autism. „Cunoaşterea, în primul rînd, de către părinţi şi familie a acestor stări este foarte importantă pentru potenţialele intervenţii”, a declarat, ieri, prof.dr. Mircea Tiberiu, preşedintele Societăţii Naţionale de Neurologie şi Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului din România, în cadrul primului Congres Naţional de Psihiatrie a Copilului şi Adolescentului. Tulburările mentale constituie o cauză majoră de dizabilitate, cu costuri sociale şi economice imense, întrecute doar de tulburările cardiovasculare şi de cancer. Estimările Comisiei Europene arată că, pe parcursul unui an, 27,4% din populaţia UE suferă de tulburări mentale, iar costurile pentru tratamentul acestora se ridică la trei-patru procente din produsul intern brut al ţărilor membre. ADHD este o tulburare de comportament care se manifestă prin deficit de atenţie şi dificultăţi în desfăşurarea unei sarcini. Simptomele de bază ale ADHD sînt: neatenţia, impulsivitatea, hiperactivitatea, agitaţia, comportamentul inadecvat. În perioada preşcolară, cele trei simptome caracteristice - neatenţie, hiperactivitate şi impulsivitate - fac parte din comportamentul normal al copilului, de aceea, în această perioadă, este greu de diferenţiat ADHD de comportamentul specific vîrstei. Simptomele devin evidente o dată cu începerea şcolii. Sindromul poate fi sugerat de note şi scoruri mici la testele de aptitudini, slabe abilităţi de organizare şi planificare a actului de învăţare, probleme de socializare, imagine negativă de sine şi impresia că este respins de colegi.

Copiii cu ADHD netratat pot deveni adulţi cu probleme de adaptare socială sau tulburări afective. Rata divorţurilor, a tabagismului, alcoolismului sau a abuzului de droguri este mai mare la persoanele cu ADHD, comparativ cu cele care nu suferă de această tulburare. Autismul este o tulburare a creierului care interferează cu abilitatea de a comunica şi de a relaţiona cu cei din jur. Afecţiunea este congenitală, iar primele semne ale autismului se dezvoltă aproape întotdeauna înaintea împlinirii vîrstei de trei ani. Copiii cu autism nu au o dezvoltare normală a vorbirii şi pot părea „surzi”, deşi testele de audiometrie sînt normale. Deşi această afecţiune durează toată viaţa şi determină diferite grade de izolare socială, tratamentul poate aduce o ameliorare semnificativă a calităţii vieţii persoanelor cu autism. Potrivit specialiştilor, aprox. 75% din persoanele afectate prezintă şi handicap mental.