GREŞEALĂ FATALĂ
Un constănţean de 60 de ani a murit după ce s-a împuşcat din greşeală în cap cu propria armă de vânătoare. Poliţiştii Secţiei 5 au fost anunţaţi, vineri seară, că Mihai Boerescu, în vârstă de 60 de ani, s-a împuşcat accidental cu o armă. În urma cercetărilor efectuate în acest caz, anchetatorii au stabilit că victima se afla în locuinţa sa, de pe strada Pandurului, din cartierul constănţean km 5, în timp ce îşi curăţa puşca de vânătoare. Într-un moment de neatenţie arma s-a descărcat, bărbatul fiind rănit mortal la cap. „La prima vedere, se pare că a fost un accident. În timp ce îşi curăţa armele de vânătoare s-a întâmplat incidentul. Avem o echipă care cercetează, un laborator criminalistic. Vom face verificările şi cercetările care se impun şi vom stabili cu exactitate cum s-a produs decesul“, a declarat adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, cms. şef Dorin Colidiuc. În urma cercetărilor s-a stabilit că era o puşcă de 12 mm. Oamenii legii spun că este exclusă varianta sinuciderii deoarece în cameră au fost găsite aliniate mai multe ţevi de la puşcă şi mai mult ca sigur a fost un accident.
VÂNĂTOR PASIONAT
Cunoscuţii bărbatului spun că victimei îi plăcea să meargă la vânătoare, alături de băieţii lui. Înainte de a ieşi la pensie, Mihai Boerescu a fost pilot la baza militară de la Aeroportul Mihail Kogălniceanu. Vecinii exclud varianta unei sinucideri. „Era un om extraordinar. Nu-mi vine să cred ce s-a întâmplat. Era un om în putere, era pensionar şi mai mergea la vânătoare cu băieţii lui. Mihai era fericit, stătea în casă cu băieţii lui, care sunt poliţişti de frontieră. Avea şi nepoţi. Mă uit acum la poartă şi când mai iese câte unul cu capul mai chel, mă gândesc că e el, pentru că nu-mi pot reveni din şoc“, a declarat o rudă de-a bărbatului, Constantin Frunză. „Avea un grad mare în aviaţie. Era un om extraordinar, la locul lui. Mă surprinde acest gest. Nu cred că s-a sinucis că se înţelegea bine cu familia“, a declarat o vecină, Daniela Trifu. Timp de câteva ore, poliţiştii şi un procuror criminalist au făcut cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul. Trupul neînsufleţit al bărbatul a fost transportat la Morga Cimitirului Central pentru efectuarea necropsiei.