Să înceapă negocierile!!!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Să înceapă negocierile!!!

Eveniment 05 Decembrie 2008 / 00:00 759 accesări

La cîteva ore după anunţarea rezultatelor finale ale alegerilor, preşedintele Traian Băsescu a deschis uşa negocierilor între partide, pentru formarea viitorului Guvern. Dacă, pînă acum, preşedintele Băsescu era extrem de dur în declaraţii şi nu ierta nicunul dintre adversarii politici, ieri şi-a schimbat brusc discursul într-unul echilibrat şi reţinut. Dar cum năravul din fire nu are lecuire, Băsescu nu a ratat ocazia să secţioneze încă puţin jugulara liberală, PNL fiind acuzat, indirect, că a făcut legea votului uninominal pentru el. Potrivit lui Băsescu, legea votului uninominal trebuie îmbunătăţită pentru că, în forma actuală, introduce „inechităţi“: „Legea a introdus un consistent element de inechitate prin alocarea mandatelor către oameni care s-au clasat pe locurile 2-3. Asta nu ar fi niciun păcat, dar sînt exemple clare în care candidaţii care au fost pe locul 1, cu peste 10.000 de voturi, nu au obţinut mandatul, în schimb unul de pe locul 3 sau 4, cu 2.700 de voturi, a obţinut mandatul. Legea trebuie urgent modificată. Ori se merge pe varianta alegerii uninominale într-un singur tur şi cîştigătorul din colegiu primeşte mandatul, aşa cum este corect, ori se merge pe o variantă care permite o expresie mai profundă a electoratului din colegiu: votul uninominal în două tururi“, a afirmat Băsescu. Trecînd peste atacul preşedintelui la adresa PNL, în discursul său, şeful statului a evitat să dea verdicte în ceea ce priveşte desemnarea viitorului premier. El a chemat partidele la consultări stabilind întîlnirile cu fiecare formaţiune politică în parte în funcţie de numărul de mandate obţinute, de la mic, la mare. Băsescu a precizat că, în consultarea formaţiunilor politice în vederea nominalizării premierului, va avea în vedere tot timpul numărul mandatelor obţinute în Parlament. Şeful statului a anunţat că a emis decretul de convocare a Parlamentului pentru data de 15 decembrie, de la ora 12.00, precizînd că decretul a fost trimis la Monitorul Oficial pentru publicare.

În ceea ce priveşte viitorul Guvern şi viitoarea alianţă parlamentară, Băsescu a apreciat că este foarte importantă doctrina partidelor, dar 2009 este un an în care „viaţa şi realitatea ne vor obliga să asigurăm o guvernare bazată pe priorităţi în primul rînd“. El a mai declarat că sugerează partidelor să-şi pună problema competenţelor pe care le au, a oamenilor care pot fi membri în guvern. Preşedintele a spus că „simpla apartenenţă la un partid nu este suficientă pentru a fi membru în Guvernul României“ într-o perioadă de criză, în care economia trebuie ajutată. Revenind la cea mai arzătoare problemă a momentului, viitorul premier şi viitoarea coaliţie parlamentară, Băsescu a lăsat să se înţeleagă faptul că varianta de Guvernare PD-L-PSD este cea mai posibilă. Mai mult decît atît, în finalul discursului său, pe holurile de la Palatul Cotroceni, Băsescu le-a declarat jurnaliştilor că PSD este cîştigătorul moral al alegerilor, în urma numărului de voturi mai mare obţinut, în timp ce PD-L este cîştigătorul de facto prin numărul mai mare de mandate obţinute în baza legii electorale. Băsescu a precizat că doreşte să desemneze premierul înainte de 15 decembrie, cînd sînt convocaţi deputaţii şi senatorii aleşi.



12