S-a încheiat repartizarea la licee

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a încheiat repartizarea la licee

Social 23 Iulie 2011 / 00:00 580 accesări

Cea de-a doua etapă de repartizare computerizată în licee a absolvenţilor claselor a VIII-a a avut loc vineri, departajarea fiind în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile exprimate în fişa de opţiuni. Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2011-2012, media de admitere reprezintă media aritmetică între media generală la evaluarea naţională susţinută de elevii clasei a VIII-a şi media generală de absolvire a claselor V-VIII. În Constanţa, 6.541 de elevi înscrişi în clasa a IX-a au fost repartizaţi, pe 12 iulie, în liceele şi grupurile şcolare din judeţul Constanţa. Chiar dacă unii candidaţi au avut medii mari, ei nu fuseseră repartizaţi la licee pentru că nu bifaseră suficiente opţiuni pe fişa de admitere, astfel 67 de candidaţi rămânând fără un loc la liceu. Însă, în urma etapei de vineri “toţi candidaţii au fost repartizaţi pe locurile disponibile. Pentru că la această etapă au avut posibilitatea să se înscrie şi candidaţi din seriile anterioare, în total, 73 de elevi au ocupat locuri în licee”, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa prof. Gabriela Costea. În situaţia candidaţilor care au avut medii de admitere egale, departajarea s-a făcut folosind, în ordine, următoarele criterii: media generală la evaluarea naţională din clasa a VIII-a, media generală de absolvire a claselor V-VIII, nota obţinută la proba de limba şi literatura română din cadrul evaluării naţionale, nota obţinută la matematică şi, în anumite situaţii, nota obţinută la limba maternă. Candidaţii au putut participa la repartizarea computerizată într-un singur judeţ.

Taguri articol


12