S-a încheiat turneul final al CN de minivolei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a încheiat turneul final al CN de minivolei

Sport 03 Iunie 2013 / 00:00 738 accesări

Turneul final al Campionatului Naţional rezervat echipelor de minivolei (jucători născuţi în 2000 şi mai mici) s-a încheiat, ieri, la Bucureşti. CVM Tomis Constanţa (antrenori Iulian Rădulescu şi Cezar Aciobăniţei) a ocupat locul 6, iar CSS 1 (antrenori Mihaela Isac şi Gheorghe Brînză) s-a clasat pe locul 8. Sâmbătă dimineaţă, în ultimul joc din Seria I, CSS 1 a pierdut disputa cu CSS Blaj, scor 0:3 (15:25, 13:25, 23:25), ratând calificarea în semifinale. Tot sâmbătă dimineaţă, CVM Tomis a cedat în partida cu CSS Zalău, scor 0:3 (9:25, 18:25, 9:25). Sâmbătă după amiază, în semifinalele turneului locurilor 5-8, CVM Tomis s-a impus în duelul constănţean cu CSS 1, scor 3:2 (25:13, 25:13, 6:25, 22:25, 15:13). Duminică, în finala pentru locurile 5-6, CVM Tomis a cedat în confruntarea cu CSS Zalău, scor 2:3 (22:25, 13:25, 25:13, 25:21, 8:15), iar CSS 1 a pierdut disputa pentru locurile 7-8 cu CNNT Craiova, scor 1:3 (13:25, 16:25, 25:16, 24:26). Campioană naţională a devenit CSS LAPI Dej, 3:1 în finala cu CTF “Mihai I” Bucureşti, iar pe locul 3 s-a clasat CSS Blaj, 3:1 cu CSS “Nicu Gane” Fălticeni, în finala mică. Cel mai de perspectivă jucător a fost desemnat constănţeanul Andrei Pererva (1,85 m), de la CVM Tomis.



12