De duminică, în Bulgaria fiinţează în mod oficial Partidul Piraţilor, care susţine libera circulaţie a informaţiilor. Formaţiunea politică a fost fondată după ce, timp de mai mulţi ani, programul şi ideile organizaţiei au fost răspândite pe Internet. În cadrul forumului formal de înfiinţare a partidului, delegaţi din 20 de oraşe din Bulgaria au adoptat articolele programului politic al organizaţiei. Ca şi alte partide similare din lume, Partidul Piraţilor din Bulgaria cere modificarea legii drepturilor de autor şi a legii brevetelor. Angel Todorov, care, potrivit presei bulgare, este un fost angajat al Serviciului Naţional de Securitate din Bulgaria, a fost ales administrator naţional al partidului.
“Legile drepturilor de autor şi ale brevetelor, aşa cum sunt în prezent, au dus la crearea de monopoluri, la pierderea unor valori democratice importante, la obstacole în răspândirea culturii şi ştiinţei şi la impiedicarea accesului cetăţenilor la informaţii”, se arată în programul politic al partidului. “Noi luptăm pentru respingerea brevetelor şi pentru legi ale dreptului de autor oneste şi echilibrate, care să îşi aibă rădăcinile în voinţa cetăţenilor, ceea ce ar putea îmbogăţi viaţa oamenilor, ar putea crea un climat comercial sănătos şi o comunitate de cunoaştere şi cultură pentru beneficiul dezvoltării societăţii ca întreg”, se arată în acelaşi program. Printre valorile pe care le mai promovează noul partid din Bulgaria se numără protecţia drepturilor civile, libertatea de exprimare şi libertatea de a pune în circulaţie elemente culturale.
Primul partid al piraţilor care a câştigat popularitate este cel din Suedia. Fondat în 2006, Partidul Piraţilor din Suedia este a treia cea mai mare organizaţie politică din această ţară în ceea ce priveşte numărul de membri şi a câştigat două locuri în Parlamentul European, la alegerile din iulie 2009.