S-a înmulţit numărul consumatorilor frauduloşi de apă potabilă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a înmulţit numărul consumatorilor frauduloşi de apă potabilă

Social 27 Iulie 2006 / 00:00 969 accesări

Reprezentanţii Corpului de Control din cadrul Regiei Autonome Judeţene de Apă (RAJA) Constanţa au efectuat, săptămîna trecută, 46 de acţiuni de control, la nivelul agenţilor economici şi gospodăriilor individuale din Constanţa. "La majoritatea abonaţilor, verificările au scos la iveală apometre nesigilate, dar şi faptul că mulţi dintre cei controlaţi aveau declarate suprafeţe mult mai mici, pentru calcularea volumului de apă meteorică preluat de sistemul de canalizare", a declarat purtătorul de cuvînt al RAJA, Irina Oprea. Potrivit raportului Corpului de Control, în zona centrală a oraşului, angajaţii RAJA au constatat că majoritatea abonaţilor din gospodăriile individuale, care erau facturaţi în sistem pauşal, declaraseră un număr de persoane mai mic decît cel real. Ei s-au ales cu procese verbale de constatare pentru consumuri medii, în sistem retroactiv pe 18 luni, în valoare de peste 5.000 lei. La agenţii economici din zonă, s-au găsit apometre de clasa B, nesigilate sau sparte. În plus, foarte mulţi dintre ei, primiseră notificări pentru schimbarea contorilor existenţi cu cei de clasa de precizie C, notificări la care nu au răspuns în termenul de cinci zile, se mai arată în raport. În urma verificării, a rezultat că aparatele de măsură nu înregistrau consumurile reale de apă, motiv pentru care reprezentanţilor societăţilor s-au ales cu procese verbale de constatare. Şi la societăţile comerciale de pe b-dul A. Vlaicu, Şoseaua Mangaliei şi str. Cumpenei echipele Corpului de control au constatat, în urma măsurătorilor efectuate, că suprafeţele declarate pentru calculul apei meteorice erau mult mai mici. Drept urmare, toţi aceşti abonaţi s-au ales cu procese verbale de constatare, în valoare de peste 5.500 lei. În urma acţiunilor de săptămîna trecută, pentru neregulile constatate au fost întocmite procese verbale de sancţionare în valoare de aproape 14.000 lei. "Avertizăm toţi abonaţii regiei să înţeleagă necesitatea respectării legalităţii în cazul alimentării cu apă potabilă şi canalizare, în caz contrar risca sancţiuni usturătoare şi plata în sistem retroactiv, pe 18 luni, a serviciilor de furnizare apă potabilă şi de canalizare", a mai spus Irina Oprea.

Taguri articol


12