Conducerea Şcolii Generale nr. 16 din Constanţa a lansat, ieri, proiectul „Să învăţăm să ne jucăm”. Proiectul este derulat cu succes în 11 unităţi de învăţământ, principalul scop al acestuia fiind de a readuce în viaţa copiilor jocul şi bucuria de a relaţiona. De asemenea, iniţiatorii proiectului îşi propun să ofere alternative de petrecere a timpului liber prin implicarea elevilor în diverse activităţi, conştientizarea tinerilor cu privire la pericolul pe care îl reprezintă micul ecran pentru copiii care se află în etapa de formare socială şi educaţională, creşterea gradului de implicare în activităţi extracurriculare care să contribuie la dezvoltarea personală a elevilor, creşterea respectului de sine şi dezvoltarea spiritului anteprenorial al fiecărui participant şi dezvoltarea sentimentului solidarităţii şi toleranţei între elevi.