S-a lăsat de fumat la… 2 ani

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a lăsat de fumat la… 2 ani

Monden 03 Septembrie 2010 / 00:00 482 accesări

Copilul în vârstă de 2 ani din Indonezia, care a făcut senzaţie în lume pentru că fuma 40 de ţigări pe zi, s-a lăsat de fumat după ce a urmat un program de reabilitare de 30 de zile. Ardi Rizal, din Sumatra de Sud, a uimit întreaga lume, primăvara trecută, când s-a aflat că fumează 40 de ţigări pe zi. Copilul a fost plasat, atunci, în custodia statului, după ce a apărut pe internet o înregistrare video în care acesta fuma. Părinţii copilului au spus că acesta plângea şi devenea isteric dacă nu îi dădeau ţigări. Potrivit autorităţilor pentru protecţia copilului, băiatul s-a oprit din fumat şi nu mai cere ţigări. Fumatul intens a cauzat însă micşorarea creierului băiatului şi i-ar putea cauza alte probleme de sănătate, în viitor. El trebuie să stea într-un mediu în care nu se fumează, pentru a nu se apuca din nou de acest obicei nociv. Potrivit militanţilor antifumat, industria tutunului din Indonezia vizează şi copiii, prin strategii de marketing.



12