Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice a fost modificată, conform Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Potrivit noilor reglementări, pacienţii cu afecţiuni psihice au dreptul de a desemna un reprezentant convenţional, o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu, care să îi asiste sau să îi reprezinte pe durata tratamentului medical. În premieră, informează reprezentanţii Ministerului Sănătăţii (MS), organizaţiile non-guvernamentale au primit dreptul de a avea acces în toate unităţile de psihiatrie. De asemenea, a fost reglementată şi procedura de internare nevoluntară, prin scurtarea termenelor de internare şi modificarea prevederilor legale în acest sens. Noua prevedere legislativă nu modifică reglementările conform cărora bolnavii psihici monitorizaţi prin sistemul de asistenţă ambulatorie beneficiază, pe lângă asistenţa medicală gratuită, de medicamente, care vor fi suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.

S-A APROBAT MODIFICAREA LEGII PRIVIND SĂNĂTATEA MINTALĂ ŞI PROTECŢIA PERSOANELOR CU TULBURĂRI PSIHICE ASTFEL ÎNCÂT SĂ POATĂ FI PREVENITE SITUAŢIILE LIMITĂ SAU CHIAR TRAGICE, UNEORI, ÎN CARE SUNT IMPLICATE PERSOANELE CU TULBURĂRI PSIHICE

Pacienţii cu afecţiuni psihice au dreptul de a desemna, ca reprezentant convenţional, o persoană cu capacitate deplină de exerciţiu, care să îi asiste sau să îi reprezinte pe durata tratamentului medical. Personalul medical este obligat să informeze persoana prevăzută cu privire la acest drept şi să îi pună la dispoziţie o convenţie-model pentru desemnarea reprezentantului convenţional, se arată într-un comunicat al MS. Reprezentarea convenţională se realizează numai după încheierea în formă scrisă a convenţiei-model, cu respectarea următoarelor condiţii: o persoană poate avea în acelaşi timp un singur reprezentant convenţional; reprezentarea convenţională este limitată numai cu privire la asistarea sau reprezentarea persoanei în ceea ce priveşte internarea şi tratamentul medical, inclusiv drepturile acesteia pe durata tratamentului; reprezentarea poate fi numai cu titlu gratuit; convenţia-model trebuie să fie semnată atât de către pacient, cât şi de către reprezentantul convenţional; este necesară prezenţa unui martor, atestată prin semnarea convenţiei-model şi de către acesta; martor nu poate fi o persoană din personalul medical al unităţii psihiatrice; convenţia-model trebuie să cuprindă declaraţia expresă a celui reprezentat referitoare la împuternicirea dată reprezentantului convenţional de a decide cu privire la aplicarea tratamentului prin electroşocuri.

• OBLIGAŢII • Reprezentantul convenţional are următoarele drepturi şi obligaţii: de a asista pacientul în relaţiile cu unitatea medicală, cu instituţiile publice sau cu orice alte persoane numai în legătură cu internarea şi tratamentul medical, inclusiv drepturile acestuia pe durata tratamentului şi numai pentru perioada în care pacientul nu are dificultăţi în a aprecia implicaţiile unei decizii asupra lui; de a reprezenta interesele pacientului pe lângă conducerea spitalului de psihiatrie, precum şi în faţa organelor judiciare, după caz, numai în legătură cu internarea şi tratamentul medical, inclusiv drepturile acestuia pe durata tratamentului şi numai pentru perioada în care persoana reprezentată are dificultăţi în a aprecia implicaţiile unei decizii asupra ei; de a fi informat cu privire la asistenţa medicală acordată pacientului. Pacientul sau reprezentantul convenţional poate denunţa oricând, în mod unilateral, convenţia de reprezentare. Un nou reprezentant convenţional poate fi numit cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi. În cazul în care persoana internată a fost declarată ca fiind lipsită de capacitate deplină de exerciţiu, aceasta va beneficia de sprijinul reprezentantului legal, desemnat potrivit dispoziţiilor legale. În cazul în care pacientul nu are un reprezentant legal ori nu a desemnat un reprezentant convenţional din cauza lipsei capacităţii psihice, unitatea sanitară este obligată să sesizeze, de îndată, autoritatea tutelară sau, în cazul minorilor, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care pacientul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori în cazul în care acestea nu sunt cunoscute, pe cele în a căror circumscripţie teritorială se află unitatea medicală, în vederea instituirii măsurilor de ocrotire.

• INTERNAREA NEVOLUNTARĂ • Prin prezentul act normativ se reglementează şi întreaga procedură privind internarea nevoluntară. Astfel, persoanele care pot solicita internarea nevoluntară sunt: medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană; familia persoanei; reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale; reprezentanţii poliţiei, jandarmeriei sau ai pompierilor, precum şi procurorul; instanţa de judecată civilă, ori de câte ori apreciază că starea sănătăţii mintale a unei persoane aflate în cursul judecăţii ar putea necesita internare nevoluntară. De asemenea, medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală a persoanei aduse, în termen de cel mult 24 de ore de la evaluare, trimite documentaţia necesară propunerii de internare nevoluntară unei comisii, alcătuită din trei membri numiţi de managerul spitalului, şi anume: 2 psihiatri şi un medic de altă specialitate sau un reprezentat al societăţii civile. “În cazul unor situaţii de urgenţă, dacă medicul psihiatru, după evaluarea stării de sănătate mintală consideră necesară internarea unei persoane, o poate dispune chiar fără acordul pacientului. În această situaţie, medicul trebuie să informeze reprezentantul legal sau convenţional al pacientului sau, după caz, autoritatea tutelară, precum şi comisia special constituită de către managerul spitalului. Comisia analizează şi poate confirma sau revizui, în 24 de ore, decizia internării nevoluntare. În cazul în care comisia confirmă decizia de internare nevoluntară, va fi urmată procedura explicată anterior”, se mai arată în comunicatul MS.