Deşi a intrat într-un ciclu de creştere economică, România „trebuie să se grăbească încet”, pentru că riscă să ajungă foarte uşor în situaţia de a fi obligată să facă noi corecţii dure, consideră guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu. „Insistăm ca actualul avans economic să fie bazat pe stimularea producţiei şi să aibă şi o componentă bazată pe export. Doar aşa vom rămâne cu un deficit extern sustenabil, finanţabil şi vom ieşi din cercul vicios pe care îl presupune o recesiune”, spune Isărescu, adăugând că există o probabilitate redusă ca dezechilibrele să revină, dacă nu apăsăm prea tare pedala de acceleraţie. Potenţialul de investiţii străine directe al României este de circa 4 - 5% din PIB, sume care ar putea fi utilizate pentru finanţarea deficitului extern, alături de fondurile comunitare absorbite, mai spune şeful băncii centrale. În opinia guvernatorului, România are mai multă nevoie de antreprenori, decât de bani, pentru că foarte multe proiecte de investiţii (peste 40.000) sunt începute şi neterminate. „Marea întrebare care îi preocupă pe creditorii noştri şi pe investitorii străini este dacă deficitul extern va rămâne la 5 - 6% din PIB sau se va duce din nou spre 10%, atunci când economia va creşte”, spune Isărescu, care nu este prea optimist în ceea ce priveşte revenirea inflaţiei în intervalul ţintit. „Inflaţia este o boală extrem de perfidă, dar trebuie s-o ţinem sub control. După scăderea din ianuarie, inflaţia se va menţine la 7,2 - 7,5% până în vara acestui an, pentru ca apoi, din august - septembrie, să se ducă spre 4% şi, sperăm noi, sub 4%”, a declarat şeful băncii centrale, care mizează pe o scădere a cotaţiilor petrolului, care să contracareze scumpirea alimentelor. Isărescu mai consideră că motivaţia majorării preţului la combustibili din cauza cursului de schimb a dispărut, pentru că leul s-a apreciat cu 7% în faţa dolarului, în primele două luni din 2011.