„Să nu oftezi niciodată”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Lansare de carte

„Să nu oftezi niciodată”

Cultură 10 Mai 2012 / 00:00 533 accesări

Prolifica autoare Coca Elena Gheorghiu, care şi-a lăsat semnătura pe aproximativ 20 de cărţi, pentru copii, dar şi pentru adulţi, revine în atenţia publicului care-i apreciază stilul cu un nou volum, „Să nu oftezi niciodată”. Lansarea celei mai recente lucrări, scrisă în maniera-i inconfundabilă, este programată astăzi, de la ora 17.00, la Cercul Militar Constanţa, evenimentul fiind organizat, potrivit autoarei, cu sprijinul Cenaclului literar „Mihail Sadoveanu” şi al Careului Doamnelor din cadrul Ligii Navale Române, filiala Constanţa. Prezentarea va fi făcută de Geo Vlad, Nastasia Savin şi Alexandra Flora Munteanu.

Potrivit autoarei, cartea prezintă „istoria de peste 30 de ani a doi prieteni, Andrei Dumitru şi Claudiu Tănase, a căror prietenie, cu bune şi cu rele, nu a putut să o zdruncine nimeni”. „Într-o lume agresivă, în care prietenia se bazează pe anumite sfere de interese, cei doi prieteni au reuşit să-şi păstreze nealterate copilăria şi tinereţea”, spune Coca Gheorghiu.

Cartea abundă în dialoguri cu apelative şi epitete... tari, argotice, care-l fac pe cititorul pudibond să roşească, iar titlul, „Să nu oftezi niciodată”, reprezintă formula prin care se încurajau reciproc cei doi prieteni, Andrei şi Claudiu, în momentele dificile.

Volumul a apărut, anul acesta, la Editura „Punct Ochit” Constanţa şi reprezintă a 19-a carte a Cocăi Gheorghiu, fiind precedată de... „www.idioato.ro”.

Taguri articol


12