S-a prăbuşit în gol de pe o scară

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a prăbuşit în gol de pe o scară

Eveniment 24 Noiembrie 2007 / 00:00 748 accesări

Un bărbat din Constanţa s-a aflat joi la un pas de moarte, după ce a fost implicat într-un accident de muncă petrecut în dana 36 a Portului. Lucrătorii Serviciului Poliţiei Transporturi Maritime spun că Vasile Tezlaru, de 37 de ani, angajat ca docher la firma SC Socep SA din Portul Constanţa, se căţărase pe o scară, cînd, din neatenţie, s-a dezechilibrat şi s-a prăbuşit în gol de la înălţimea de patru metri. În urma impactului cu solul, victima a suferit mai multe leziuni serioase şi a fost transportată de o ambulanţă la Spitalul Universitar CFR Port Constanţa. Medicii unităţii sanitare i-au acordat îngrijiri medicale, ulterior pacientul fiind transferat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, unde a rămas internat în Clinica de Ortopedie, cu diagnosticul „politraumatism picior drept şi mînă dreaptă, fractură de calcaneu”. Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Constanţa au demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut evenimentul. Potrivit unei statistici prezentate vineri de Inspecţia Muncii, în primul semestru al anului 2007, la nivel naţional, în accidente de muncă au murit 117 români, autorităţile înregistrînd 1.865 de evenimente de acest gen. Conform datelor furnizate de Inspecţia Muncii, în primul semestru al anului 2007, în baza de date a instituţiei erau înregistraţi 5.883.999 de salariaţi. Potrivit aceleiaşi surse, cele mai multe accidente de muncă s-au petrecut în 2001 şi 2002, respectiv 6.829 şi 6.633.



12