Un adolescent în vârstă de 16 ani, din oraşul Techirghiol, a ajuns, ieri după-amiază, la spital, după ce un stâlp din lemn s-a prăbuşit peste el. Marius Ionuţ Prisăcariu spune că totul s-a întâmplat în curtea casei în care locuieşte, pe strada Răscoalei, din Techirghiol. „Am întins o pătură pe sârma din curte, care era legată de acel stâlp de pe trotuar. M-am întors cu spatele şi a căzut peste mine”, a povestit victima. Adolescentul a început să strige după ajutor, iar sora acestuia a ieşit din casă şi apelat imediat linia unică 112. Marius Ionuţ Prisăcariu a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost supus unor investigaţii medicale amănunţite. „Îl doare foarte tare capul, aşteptăm acum să i se facă o radiografie şi să ne spună medicii dacă are vreun os fracturat”, a declarat sora adolescentului. Din fericire, în urma accidentului, adolescentul nu a suferit vătămări grave.