Cetăţeanul moldovean suspectat că şi-a ucis soţia însărcinată şi cei doi copii, vineri seara, la Perreux-sur-Marne, în Franţa, s-a predat luni la comisariatul din Forbach, au anunţat, ieri, surse apropiate anchetei, precizând că femeia este româncă, relatează „Le Nouvel Observateur“ în ediţia online. Suspectul, un cetăţean moldovean în vârstă de 37 de ani, era căutat de anchetatori după descoperirea cadavrelor, vineri seara, la domiciliul familiei. Femeia şi cei doi băieţi, în vârstă de 18 luni, respectiv cinci ani, au fost înjunghiaţi. Bărbatul a fost plasat în arest preventiv după ce s-a predat luni seara. Anchetatorii brigăzii criminalistice a poliţiei judiciare pariziene, responsabilă cu ancheta, "au venit să-l ia în cursul nopţii pentru a-l aduce" la sediul direcţiei, a precizat sursa citată.
Cumnatul femeii în vârstă de 36 de ani, care era însărcinată în şapte luni, a descoperit cadavrele vineri seara, într-o baltă de sânge. Victima este născută în România, a precizat Parchetul, după ce cumnatul său şi vecinii au prezentat-o drept o unguroaică pe nume Tina. Cumnatul femeii, care locuia în acelaşi apartament din Perreux-sur-Marne, s-a întors de la muncă vineri seara, în jurul orei 18.00 (19.00, ora României), şi a găsit uşa încuiată. După ce a aşteptat şi a luat cina la vecini, în jurul orei 23.30 (0.30, ora României) a decis să intre în locuință cu ajutorul unei scări şi atunci a descoperit cadavrele.
Un cuţit a fost găsit la locul crimelor, iar Poliţia franceză cercetează ipoteza unei drame familiale.