La Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang (Coreea de Sud), România este reprezentată în proba de patinaj viteză de către Alexandra Ianculescu, sportivă care trăiește din 2012 în Canada. În vârstă de 26 de ani, Alexandra Ianculescu s-a născut la Sibiu și a moștenit pasiunea pentru patinajul viteză de la mama sa, fostă campioană a Rămâniei în 1968. „Visul meu a fost să particip la Jocurile Olimpice. Când eram mai mică, m-am întâlnit cu idolul meu Catriona Le May Doan, o canadiancă dublă campioană olimpică la patinaj viteză în 1988 şi 2002, şi i-am spus că într-o zi voi ajunge şi eu la Jocurile Olimpice. Chiar m-am întâlnit cu ea în Satul Olimpic şi am vorbit despre asta. Indiferent ce va fi voi trece linia de sosire cu zâmbetul pe buze. Mă gândesc că prin tot ceea ce fac deschid poarta şi pentru alţi tineri din România care pot alege patinajul viteză. Mai am prieteni români care practică acest sport, dar sunt nevoiţi să se antreneze în Germania”, a afirmat Alexandra Ianculescu pe site-ul oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR). Rezultatele obținute în Canada, titlurile naţionale la 500 şi 1.000 de metri, sub comanda antrenorului Gregg Douglas Planert, cel care o însoțește și la PyeongChang, au motivat-o și mai mult pe Alexandra Ianculescu, sportiva care a ales să concureze pentru România în Corea de Sud pentru a fi sigură de participarea la Jocurile Olimpice de iarnă, în Canada concurența fiind mult mai serioasă. În ultimii doi ani, Alexandra Ianculescu a cheltuit peste 50.000 de dolari în pregătire şi competiţii în ultimii doi ani, bani pe care i-a strâns de la sponsori din Canada, pentru că din România nu a primit niciun răspuns. „Comitetul Olimpic şi Sportiv Român m-a ajutat cu biletele de avion pentru Coreea de Sud şi mă bucur pentru acest lucru”, a spus Alexandra Ianculescu.
Făcând o paralelă cu Simona Halep, care a fost criticată pentru că nu a evoluat pentru România în FED Cup, putem spune că pentru a obține rezultate și pentru ca să-ți îndeplinești un vis în țara noastră trebuie să te descurci singur, sprijinul financiar oferit de statul român fiind inexistent. Dar când apar rezultate, atunci se găsesc foarte mulți „admiratori”, dornici să-și atribuie merite necuvenite. Din păcate, sportul românesc se remarcă mai mult prin performanțele individuale ale unor sportivi care fac sacrificii deosebite.
Citește și: