S-a prelungit perioada de înscriere pentru vizita Papei Francisc în România

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a prelungit perioada de înscriere pentru vizita Papei Francisc în România

Religie 30 Aprilie 2019 / 14:29 2617 accesări

Zona de organizare din contextul vizitei Papei Francisc la Bucureşti de la sfârşitul lunii mai a fost extinsă până la Piaţa Ateneului şi Piaţa George Enescu. Cu ocazia extinderii zonei de participare, s-a prelungit și perioada de înscriere la eveniment până pe data de 15 mai.

Reprezentanţii Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti (ARCB) au anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că zona delimitată extinsă va include Piaţa Ateneului şi Piaţa George Enescu, unde vor fi amplasate 5.000 de scaune pentru participanţi, dar si ecrane uriaşe în vederea urmăririi evenimentelor din catedrală şi afara ei.

„Zona delimitată extinsă cuprinde Piaţa Ateneului, cât şi Piaţa George Enescu. Aici o să avem o zonă cu aproximativ 5.000 de scaune (..) aici va fi poziţionată şi o scenă, pe fundalul hotelului Hilton, unde vor fi amplasate şi cele mai mari ecrane, care vor putea fi vizibile din orice colţ al pieţelor amintite, cât şi întrezărite din Piaţa Revoluţiei, unde dublăm echipamentele audio-video, pentru o vizualizare cât mai bună”, a declarat Adriana Răcăşan.

În contextul extinderii zonei de participare din cadrul evenimentului, înscrierile au fost prelungite pe platforma înscrieri.papalabucresti.ro, până în data de 15 mai, după cum a menţionat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti (ARCB), Francisc Doboş.

„Marţi ar fi trebuit să fie ultima zi de înscrieri pe această platformă pe care noi am gândit-o, înscrieri.papalabucuresti.ro. Datorită acestei extinderi, noi prelungim şi perioada de înscrieri până pe data de 15 mai, pentru a oferi şi celor care nu au facut-o până acum posibilitatea de a intra în acest sistem de organizare, pentru a fi cât mai aproape de zonele în care Papa Francisc va trece cu papa mobilul, să aibă o experienţă cât mai reală, autentică şi directă”, a spus Francisc Doboş .

Preotul Francisc Doboş a mai menţionat şi că o serie de sisteme vor fi puse la dispoziţie în vederea obţinerii unei experienţe cât mai reale şi autentice pentru participanţi. „Tocmai pentru că zona de participare s-a extins datorită bunăvoinţei autorităţilor locale, a Primăriei Generale a Capitalei, pentru ca bucureşteni şi cetăţeni ai ţării să-l poată întâmpina pe Sfântul Părinte la celebrarea de la Catedrala Sfântul Iosif, prin toate sistemele pe care le vom pune la dispoziţie, ca şi cum ar fi în catedrală”, a mai spus părintele.

În Piaţa Revoluţiei va exista o zonă liberă, alocată tuturor celor care vor să ia parte la eveniment, fără să se fi înscris în prealabil. „După zona delimitată va exista din Piaţa Revoluţiei şi o zonă liberă, unde vor putea să vină toţi cei care nu se înscriu, ei vor avea de asemenea, un alt ecran foarte mare amplasat pentru bucureştenii care se vor hotărî în ultimul moment să beneficieze de acest moment şi să participe”, a mai spus Doboş.

În ceea ce priveşte prezenţa la eveniment, după extinderea arealului au fost extinse şi estimările numărului celor prezenţi. Zona nouă alocată desfăşurării evenimentului poate cuprinde până la 40.000 de participanţi. „Locurile disponibile depind de capacitatea pe care pieţele respective o au şi a scaunelor pe care le oferim, deci este vorba de un maxim total de 7.000 de scaune peste tot pentru că nu vor fi amplasate numai în cele două pieţe, Ateneu şi George Enescu, dar avem indicaţii de la autorităţi că zona poate cuprinde până la 40.000 de participanţi, pentru toată zona din Piaţa Revoluţiei”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti.

În Catedrala Sfântul Iosif vor intra 1.000 de persoane.

Iniţial, estimarea cifrei celor prezenţi la eveniment pe străzile din jurul bisericii era de 20.000 de pelerini. După extinderea arealului dedicat evenimentului, această estimare a ajuns la 40.000 de participanţi. Pe străzile din jurul catedralei vor fi montate ecrane pe care se va putea urmări slujba oficiată de Suveranul Pontif. De asemenea, reprezentanţii Bisericii Catolice susţin că Suveranul Pontif se va deplasa pe străzile din apropierea Catedralei Sfântul Iosif cu papa-mobilul.



12