O tânără în vârstă de 20 de ani a ajuns vineri pe patul de spital, după ce a fost implicată într-un accident rutier care a avut loc puțin înainte de miezul nopții, pe Drumul Național 22 (Constanța - Tulcea). Potrivit polițiștilor de la Rutieră, șoferița a condus un autoturism dinspre comuna Lumina către localitatea Oituz. La un moment dat, din cauza neatenției, au stabilit anchetatorii, aceasta a pierdut controlul direcției, a părăsit carosabilul și s-a răsturnat. Martorii au apelat imediat linia unică 112 și au cerut ajutorul autorităților. Șoferița era singură în autoturism. La fața locului au sosit polițiștii de la Rutieră și o ambulanță. Tânăra a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru investigații medicale amănunțite. Oamenii legii au testat-o cu aparatul Drager și au constatat că aceasta nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Polițiștii continuă ancheta pentru a stabili împrejurările exacte în care a avut loc accidentul rutier.