S-a răsturnat cu maşina

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

S-a răsturnat cu maşina

Eveniment 21 Februarie 2014 / 00:00 742 accesări

O femeie de 35 de ani a ajuns miercuri seară la spital, după ce s-a răsturnat cu maşina. Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 17.30, pe Drumul Naţional 22, ce leagă oraşul Constanţa de Tulcea. Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, Marinela Ionescu se deplasa dinspre Constanţa către Tulcea, la volanul unui autoturism marca Toyota. În momentul în care a ajuns în dreptul localităţii Tariverde, într-o curbă la dreapta, şoferiţa a pierdut controlul direcţiei, a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat în câmp. În urma impactului, şoferiţa a fost rănită. O ambulanţă, dar şi poliţiştii de la Rutieră s-au deplasat la locul accidentului. Victima a fost transportată la spital. Poliţiştii de la Rutieră au pornit o anchetă în acest caz pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Potrivit anchetatorilor, şoferiţa nu consumase alcool înainte de a se urca la volan.

Taguri articol


12